Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

BIBL. Victorie pentru BC Timişoara împotriva lui Rilski Sportist

Adrian Micinic

Adrian Micinic
24.01.2012

BC Timişoara a dispus de Rilski Sportist Samokov, scor 80-69, într-un meci contând pentru sezonul regulat al Ligii Balcanice EuroHold - ediţia 2011/12. Meciul a avut loc la Sala Constantin Jude din Timişoara fiind transmis în direct pe TVR 3. Scor pe sferturi: 24-20, 11-20, 25-19 şi 20-10.

Leii din Banat au câştigat prima secvenţă cu scorul de 24-20 pe fondul unui joc inspirat pe faza ofensivă, însă lucrurile nu au continuat în aceeaşi notă. Gazdele s-au lovit de apărarea solidă a bulgarilor în vreme ce aruncările de la distanţă nu au intrat aşa cum se întâmplă de obicei. În aceste condiţii Rilski a preluat conducerea pe tabela de marcaj şi a intrat la vestiare în avantaj, scor 40-35, pe fondul unei prime jumătăţi în care vizitatorii au fost în mod vizibil mai constanţi pe parte de finalizare. Din partea alb-violeţilor s-a remarcat Sime Spralja, autor a 15 puncte pe parcursul primelor 20 minute de joc.

Meciul a continuat sub semnul echilibrului bulgarii având mai mult iniţiativa pe tabela de marcaj. Timişoara a terminat mai bine sfertul al 3-lea, unul încheiat în avantaj de către liderul la zi al campionatului, scor 60-59.

În debutul sfertului decisiv croatul Ivan Siriscevic a marcat de două ori de la mare distanţă pentru a desprinde echipa gazdă la şapte lungimi pe tabela de marcaj. Branko Cuic îl dublează pentru a mări diferenţa la opt lungimi cu cinci minute înainte de finalul partidei. După alte câteva faze în care nu s-a punctat la niciun panou Sime Spralja a înscris tot din spatele semicercului pentru a mări diferenţa pentru prima dată la peste 10 puncte.
Leii din Banat au reuşit să menţină acest avantaj până la final, tabela de marcaj indicând scorul de 80-69 la epuizarea timpului de joc efectiv.

Remarcaţi
Timişoara - Spralja 22 puncte, 9 recuperări, Cuic 21 puncte, 10 recuperări, 6 pase decisive, Dominique Archie 15 puncte, 7 recuperări.
Rilski - Mirkovic 16 puncte, Marinov 13 puncte, 5 recuperări, Vukosavljevic 10 puncte, 7 recuperări.

În urma acestui meci, BC TImişoara are un bilanţ general de trei victorii şi patru înfrângeri, iar Rilski Sportist are patru succese şi trei eşecuri în Grupa A. Datorită diferenţei mai consistente cu care a învins, formaţia bănăţeană ar avea avantaj în faţa bulgarilor în eventualitatea în care cele două vor termina sezonul regulat la egalitate de puncte.

Următorul joc al elevilor lui Predrag Badnjarevic în BIBL este programat pentru 7 februarie, în deplasare cu ultima clasată Torus - SC Boris Trajkovski Skopje, din Macedonia.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!