Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Bobe Nicolescu, al doilea jucător confirmat de campioană pentru sezonul viitor

Andreea Vlase

Andreea Vlase
19.06.2018

Bobe Nicolescu este al doilea jucător pe care Cristian Achim va putea conta și în stagiunea următoare. Jucătorul de 21 de ani a fost tânărul folosit cel mai mult de orădeni în campionat. Kris Richard a fost deja confirmat pentru sezonul următor.

Bogdan Nicolescu a reușit cel mai bun sezon al său în Liga Națională, jucând mai mult de dublul minutelor pe care le-a primit în precedentele două campionate la un loc. În 41 de meciuri din actuala ediție de campionat, extrema a totalizat 706 minute, după ce în primul sezon a strâns 98 de minute, iar în al doilea, 205.

Nicolescu a profitat din plin de regula jucătorului sub 23 de ani în primul sfert, dar a primit minute și în restul partidei. Are o medie de 17:13 minute în cele 41 de meciuri. A contribuit cu 5.9 puncte/meci, 2.5 recuperări și 0.9 pase decisive, pentru 6.8 eficiență medie.

În acest, sezon jucătorul de 1,98 și-a îmbunătățit și recordul personal de puncte într-un meci din LNBM. Acesta a înscris 21 de puncte în partida cu BC Mureș, după ce cu două săptămâni înainte marca 18 puncte cu Dinamo.

În finala campionatului a înscris 25 de puncte în cele patru partide, cu cea mai bună prestație în meciul care a dus titlul la Oradea. Atunci a jucat 21:39 minute și a marcat 10 puncte, la care a adăugat 4 recuperări, pentru +14 indice al eficienței. A fost al doilea titlu câștigat de internaționalul român, el făcând parte din lotul orădenilor și la primul titlu, în 2016.

Nicolescu este al doilea jucător confirmat de orădeni pentru stagiunea viitoare. Primul a fost MVP-ul finalei, Khris Richard. 

*foto: Roby Boros

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate