Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Bogdan Sandu, la revenirea în LNBM după aproape 10 ani. Exclusiv

Bogdan Sandu, la revenirea în LNBM după aproape 10 ani. Exclusiv

Rapid București a reușit să câștige duelul cu CSU Sibiu din etapa a XI-a din LNBM, scor 94-86. Meciul jucat împotriva ardelenilor a reprezentat și un redebut în Liga Națională pentru veteranul Bogdan Sandu.

Sportivul de 34 de ani, care în ultimii ani s-a specializat pe proba de 3x3, a revenit pe parchet în Liga Națională, chiar dacă anunțase că s-a retras din baschet după ce obținuse sezonul trecut promovarea cu Rapidul. Sandu a jucat 3:46 minute în victoria giuleștenilor.

La finalul partidei, reporterii baschet.ro au stat de vorbă cu Bogdan Sandu, care s-a arătat emoționat de oportunitatea de a juca din nou la nivelul primei divizii, după atâtea sezoane în ligile inferioare:

„Am început să joc pentru Rapid acum 12 ani, aici practic am crescut și așa a început aventura mea de jucător de baschet profesionist. Nu e bucurie și mândrie mai mare decât să joci la echipa la care ai pus umărul să revină în prima ligă, dupa atâția ani, echipă care practic te-a crescut. Vreau să îi mulțumesc pe această cale antrenorului nostru Marius Bulancea, care de asemenea este fostul meu coleg de echipă de acum 12 ani din prima ligă, alături de care am jucat penttru ultima oară în prima ligă cu Rapidul, pentru că a crezut în mine și a acceptat să revin la echipă.”

Întrebat de ce a ales să revină pe parchet, Bogdan a spus:

„Am trăit fiecare meci al Rapidului din acest an ca spectator ca și cum aș fi jucat. Cred că acest lucru m-a făcut să revin. Când ai Rapidul în sange de mic nu ai cum să nu îți dorești să revii pe parchet. Rolul meu este să fac tot ce îmi stă mie în putere să ajut această echipă să câștige de la fiecare antrenament până la meci. ”
 

Cât despre victoria obținută de Rapid în fața unei formații de tradiție din LNBM, Sandu ne-a spus că:

„Este o plăcere să joci împotriva unei echipe cum este Sibiul și trebuie să dai totul pe teren până la final.”

Bogdan Sandu, care în ultima perioadă s-a remarcat și prin lansarea magazinului dunkshop.ro, mai are în palmares două sezoane la nivel de seniori în LNBM.

În sezonul 2008/2009 a jucat pentru Rapid, în ultimul sezon al alb-vișiniilor în prima divizie. Atunci a strâns 13 partide, cu medii de 6,4 puncte și 6,2 recuperări în 21:23 minute pe meci. De asemenea, a mai jucat pentru Dinamo în sezonul 2011/2012, stagiune în care a adunat 5,3 puncte, 3,6 recuperări, cu 55,3% din acțiune, în puțin peste 14 minute pe meci.

După victoria în fața Sibiului, Rapid a ajuns la un palmares de 3-8 în LNBM. Etapa viitoare giuleștenii vor da piept, în deplasare, cu CSM Galați.

*foto: facebook Rapid București - Alte Sporturi

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!