Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Bogdan Țibîrnă continuă la SCM U Craiova. Surse

Bogdan Țibîrnă continuă la SCM U Craiova. Surse

Sursele baschet.ro au confirmat faptul că Bogdan Țibîrnă a semnat prelungirea contractului cu cei de la SCM U Craiova. Va fi al doilea sezonul consecutiv pentru pivotul român în Bănie.

În stagiunea precedentă, încheiată prematur din pricina pandemiei de covid-19, Bogdan Țibîrnă a adunat în 19 meciuri din LNBM medii de 3,2 puncte, 2,2 recuperări și 54% la aruncările din acțiune, în 12:27 minute pe partidă. Totul pentru +4,1 indice al eficienței.

În ciuda faptului că are doar 29 de ani, Bogdan Țibîrnă are deja o carieră vastă în spate. El a debutat în LNBM la CS Otopeni, în urmă cu 12 sezoane. Au urmat apoi două sezoane la Steaua, încă unul la CS Otopeni, pentru ca apoi, din sezonul 2011/2012, „Țibi” să joace pentru CSM CSU Oradea, alături de care a cucerit toate cele trei titluri din istoria bihorenilor.

Bogdan Țibîrnă se alătură unui lot interesant conturat de Aco Todorov pe malul Jiului. Până acum la Craiova au fost confirmați Dragoș Diculescu și Adrian Oprean, respectiv Monyea Pratt și Dino Cinac.

*foto: Roby Boros

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!