Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Branko Cuic: "A fost cel mai echilibrat sezon de când joc în România"

Adrian Micinic

Adrian Micinic
31.05.2012

Branko Cuic, fundașul sârb în vârstă de 34 de ani care a jucat finala Diviziei A și cea a Cupei României alături de BC Timișoara în sezonul 2011/12, a vorbit pentru cititorii TotalBaschet despre sezonul recent încheiat.

Ce părere ai despre sezonul 2011/12 din punct de vedere personal? Ești mulțumit de jocul tău?

Acest sezon a fost cel mai echilibrat de când sunt în România. Nicio clipă nu puteai să consideri că vei obține o victorie sigură sau ușoară. De asemenea, au fost 5-6 echipe care au luptat cu șanse reale la titlu. Contribuția mea a fost oscilantă, după un început foarte bun, am avut prestații bune în playoff. Întotdeauna există loc de mai bine, dar cu o echipă și un sistem complet noi, pot să spun că sunt satisfăcut, pentru că rolul meu în echipă a fost altul față de cel de la Cluj, unde am jucat poziția 1.

Ce părere ai despre rezultatele echipei? Sunt satisfăcătoare două finale?

După părerea mea nimeni nu vrea să piardă vreun meci, în special o finală, iar noi am pierdut două în acest sezon. Dar, ca să fiu sincer, echipa Timișoarei a realizat un rezultat enorm și trebuie să fim mulțumiți.

Crezi că este o contraperformanță faptul că nu ați câștigat niciun trofeu în acest sezon?

Când am semnat pentru Timișoara am declarat că vreau să fiu iarăși campion. Nimeni nu a luat în serios această afirmație. Faptul că nu am fost luați în serios ne-a avantajat în prima jumptate a sezonului, dar am fost aproape de ceea ce mi-am propus până la ultimul pas. Dar până la urmă rămân cele două finale pierdute și pentru asta sunt de părere că e o contraperformanță.

Ce s-a întâmplat în finală cu echipa ta? Cât de importante au fost atitudinea respectiv faptul că jucătorii Timișoarei au bifat un număr foarte mare de meciuri, iar oamenii din rotația de bază au avut multe minute în fiecare meci?

În primul rând îmi pare rău de tot pentru că scorul a fost de 4-0 și mai ales pentru că primele două meciuri le-am jucat în fața propriului public. Nu sunt sigur că numărul mare de meciuri jucate și epuizarea sau suprasolicitarea jucătorilor importanți a fost motivul, dar am simțit o oarecare stare de oboseală fizică și psihică în echipa noastră. Poate ne-a lipsit foamea aceea de care am dat dovadă la Cluj în finala cu Asesoft de anul trecut.

Am văzut că ai fost foarte supărat imediat după finală la adresa manierei de arbitraj. Acum, la rece, consideri că arbitrajul a fost părtinitor?

Cineva a folosit cuvintele mele de după ultimul meci și le-am spus într-un moment în care eram încă afectat de jocul propriu zis. Nu am pierdut finala din cauza arbitrilor, ci am pierdut pentru că nu am jucat cel mai bun baschet al nostru și împotriva Asesoftului, mai ales într-o finală, trebuie să arăți cel mai bun baschet dacă vrei să câștigi, deoarece ei se gândesc la toate și nu lasă nimic la voia întâmplării.

Cum te simți din punct de vedere fizic la 34 de ani? Mai poți juca?

Chiar am această vârstă? (râde) Mă simt perfect, nu am ratat niciun antrenament și am avut cel mai mare număr de antrenamente. O vacanță, pentru a-mi încărca bateriile e foarte bine venită. Apoi mă voi pune pe treabă pentru a fi pregătit de următorul sezon.

Cuic a bifat 53 de meciuri oficiale în echipamentul Timișoarei pe parcursul sezonului competițional 2011/12. În cele 38 de jocuri de campionat, Branko a avut medii de 9.1 puncte, 5.7 recuperări, 4.5 pase decisive, 0.7 intercepții și 2.1 posesii pierdute pentru un coeficient de 13.9 la eficiență în 31.4 minute pe meci.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!