Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Branko Cuic, despre viitoarele transferuri ale lui U-BT Cluj: „Prima mutare pe care o s-o facem este un conducător de joc”

Branko Cuic, despre viitoarele transferuri ale lui U-BT Cluj: „Prima mutare pe care o s-o facem este un conducător de joc”

U-BT Cluj-Napoca se pregătește pentru prima participare din istorie în EuroCup, motiv pentru care ardelenii încearcă să întărească echipa cât mai mult posibil în această vară. Branko Cuic, directorul executiv sportiv al clubului, a vorbit despre ce urmează pentru clujeni pe piația transferurilor.

Cuic a fost invitat în cadrul podcast-ului 100% U, unde printre altele a vorbit despre prima țintă a clubului în următoarea perioadă și a explicat de ce nu s-au adus încă jucători străini. De asemenea, acesta a explicat și situația lui Brandon Brown, care va juca la Peristeri în stagiunea 2022/2023:

„Prețurile sunt foarte ridicate acum pe piață și toată lumea așteaptă să coboare. Noi am asigurat nucleul echipei, care ține <<fundația>> casei noastre și acum lucrăm la viitoarele transferuri. Brandon Brown a avut încă un an contract contract cu noi, a ieșit cu buyout. Toți din club sunt foarte mulțumiți și își doresc să rămână.

Prima mutare pe care o s-o facem este un conducător de joc. Trebuie să fim atenți, avem o listă, urmărim mulți jucători și cu siguranță nu o să-i dezamăgim pe fani. O să avem o echipă puternică. Participarea în EuroCup, în mod normal, trebuie să ne ajute să aducem jucători valoroși. Acesta e primul lucru de care se interesează: în ce competiție europeană jucăm? EuroCup este foarte atrăgător pentru jucători, fiindcă e ușa către Euroligă.

Ne-am setat începutul pregătirii pentru 15 august. Până atunci o să avem lotul completat. Pot spune că în acest moment avem loc pentru încă patru jucători străini. Acolo sunt gândurile noastre, acolo facem scouting. Începem cu un conducător de joc și cu siguranță o să avem un lot puternic, care o să facă față în EuroCup.”

Campioana României își va cunoaște în cursul acestei zile (8 iulie) adversarele din grupele EuroCup.

*foto: arhivă u-bt.basketball

6 comentarii la aceasta stire:
  • Sorin Buta :

    Surse
    Sursele mele îmi spun că o să fie ceva wow, un conducător de joc foarte bun care a jucat în campionate puternice ba chiar și în cupele europene, nu pot să vă spun cine e că n-ar fi etic însă fanii clujeni o să fie uimiți de cât de exact am fost, la ce surse am nici n-ar putea fi altfel.

    cu 1 an în urmă (08.07.2022)
    • Ricardo:

      Sorin
      Lăsând gluma la o parte acel conducător chiar e tare... Foarte tare!!! Indiferent de surse,de agenții cu care poți discuta, bugetul Clujului și aspirațiile te oblig la aducerea a 2...3 jucători de top!

      cu 1 an în urmă (08.07.2022)
    Raspunde
  • Benjamin :

    Podcast
    Un episod fain. Felicitari!
    Clarificari interesant ale lui Cuic.
    - Mi se pare ca a vorbit la trecut de Stewart la cluj. Din pacate..
    - Ma sperie un pic acel numar 4. Ramane de vazut daca doar 7 straini + Kuti si Cate sunt suficienti pentru ce urmeaza sezonul urmator.
    SAU
    Poate ca prin "Pot sa spun ca PRIN LOTUL ACTUAL din data asta avem loc pentru inca 4 jucatori straini." presupune o alta prelungire de contract al unui jucator strain (Guzman?).

    cu 1 an în urmă (08.07.2022)
    • CSM CSU Oradea returnofthesnek:

      Da
      Stewart postase un mesaj acu vreo 3 saptamani pe Instagram cu o insiruire de poze care parea foaaaaarte ca un "thank you, goodbye", inclusiv coechipierii de la Cluj comentau in sensul acesta. In plus, Sassari si cred ca Brindisi erau interesate la un moment dat, nu il vad ramanand la Cluj dar sa vedem, asteptam. Pt voi ar fi exceptional.

      cu 1 an în urmă (08.07.2022)
    Raspunde
  • Dlgdlg :

    transferuri
    Adrian Banks hmm? doar ce s-a despartit de treviso...mi-ar placea si pe donovan jackson sa il vad la Cluj

    cu 1 an în urmă (08.07.2022)
    • Dlgdlg:

      corectie
      Trieste*

      cu 1 an în urmă (08.07.2022)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!