Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Branko Cuic: "Ne vedeam deja în semifinale. Joi trebuie să arătăm caracter"

Adrian Cojocaru

Adrian Cojocaru
11.04.2012

            

Înfrângerea surpriză a Timişoarei pe teren propriu în primul meci al seriei cu CSM Bucureşti are şi o explicaţie. Aceasta vine chiar din sânul echipei şi arată perfect de ce a jucat atât de slab formaţia de pe Bega.

Branko Cuic a recunoscut că el şi colegii săi şi-au luat adversarii de sus şi se vedeau deja calificaţi în turul următor. Problema a fost atunci când s-au trezit din frenezie şi au văzut că e mult mai greu să treacă de CSM. În cele din urmă, atitudinea i-a costat pe bănăţeni. Deocamdată nu scump, dar a complicat puţin lucrurile pentru ei.

Noi am intrat azi pe teren foarte relaxaţi. Eram deja cu gândul la semifinală. Toată săptămâna trecută şi antrenorul şi conducerea ne-au cerut să fim concentraţi, dar azi nu am respectat deloc asta. Am intrat relaxaţi, ne-au condus cu 10 puncte şi apoi am devenit nervoşi în joc, iar rezultatul a fost unul foarte, foarte rău pentru noi. Acum echipa trebuie să arate caracter şi să schimbe atitudinea din seara asta, de la vestiare. Mâine e un meci nou. Azi ne-am făcut viaţa grea în această serie care cred că va fi una lungă acum. Le promit însă fanilor că vom da absolut totul ca să încheiem seria în următoarele 3 meciuri şi abia apoi ne vom gândi la semifinale. 

Bănăţenii au pierdut miercuri, 84-97 şi joacă din nou cu CSM-ul, joi, de la ora 18:00.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!