Minute | 26:28 |
Puncte | 22 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 30 |
U-BT Cluj-Napoca a disputat în această seară (18.10) cel de-al doilea meci din grupele Basketball Champions League. După o primă repriză echilibrată, campioana României a preluat conducerea, grație unei apărări excelente. În ultimul sfert, însă, italienii au revenit la conducere și păreau că au preluat controlul asupra jocului. Totuși, elevii lui Silvășan nu au renunțat la luptă și, datorită lui Richard, au obținut a doua victorie în competiția europeană: 76-71.
Formația de start a gazdelor a fost alcătuită din Nathan Adrian, Josh Perkins, Nick Perkins, Lucio Redivo și Riccardo Visconti. În schimb, oaspeții au început cu Patrick Richard, Karel Guzman, Elijah Stewart, Stefan Bircevic și Andrija Stipanovic.
Brindisi a deschis scorul la prima acțiune, în timp ce U-BT a avut nevoie de patru aruncări pentru a marca. Stipanovic, aflat în mare formă, a reușit șase puncte consecutive, însă italienii au replicat prin Visconti și Perkins. Pivotul românilor a înscris încă două coșuri, iar Richard și-a dus echipa la 12-10. Până la finalul sfertului, jucătorii lui U-Banca Transilvania s-au apărat foarte bine, dar n-au avut aceeași inspirație în ofensivă. Așadar, după primele zece minute, clujenii conduceau cu 18-15.
După mai puțin de două minute scurse din actul secund, Francesco Vitucci a solicitat un timp de odihnă și le-a cerut elevilor săi „să alerge, nu să facă jogging”. Mattia Udom s-a făcut imediat remarcat pe tabelă, însă apoi au urmat câteva faze în care niciuna dintre cele două tabere nu a înscris. „Petrică” a spart gheața de la semidistanță, dar același Udom a răspuns printr-o triplă, provocându-l pe Mihai Silvășan să ceară time-out. Jucătorii săi au continuat să evolueze cu puțină concentrare în atac și diferența s-a menținut la două puncte: 22-20. Câteva minute mai târziu, Redivo a marcat un coș de trei puncte și echipa sa a trecut la conducere. După încă două schimbări de lider, Richard și Bircevic au creat o fază perfectă pentru coșul lui Stipanovic, care a stabilit scorul final al reprizei: 30-29.
„Ambele echipe au pus probabil prea multă presiune pe propria formație și acest lucru se vede prin erorile comise și prin aruncările ratate ușor”, a declarat Silvășan, la pauză, pentru site-ul BCL.
După revenirea de la vestiare, campioana României a realizat un parțial de 8-0, grație lui Karel Guzman și Richard. Vitucci a solicitat din nou întreruperea jocului și alb-albaștrii au răspuns cu patru puncte fără replică. Stipanovic și Bircevic au înscris încă două coșuri și diferența s-a mărit la zece puncte în favoarea alb-negrilor: 43-33. În ciuda avantajului de pe tabelă, oaspeții au continuat să comită numeroase greșeli și Brindisi s-a apropiat la patru puncte. Sfertul al treilea s-a încheiat cu două coșuri reușite de Stipanovic și unul înscris de Adrian. Așadar, înaintea ultimelor zece minute, U-Banca Transilvania conducea cu 47 la 41.
Italienii au început actul decisiv cu un run de 11-4, după trei triple marcate de Visconti, și Brindisi a revenit în avantaj. Gazdele au continuat să profite de greșelile adversarilor și s-au distanțat la șase puncte: 57-51. Coșurile lui Stipanovic și Hogue nu au reușit să întrerupă ritmul alb-albaștrilor, care și-au mărit și mai mult avantajul. Stewart a înscris primele sale puncte și Bircevic a transformat două libere prin care a restabilit egalitatea: 64-64. La celălalt panou, Visconti și-a făcut treaba de la linia de fault, însă Richard a răspuns imediat cu două aruncări de un punct. Căpitanul lui U-BT a reușit și o triplă, dar bucuria clujenilor a fost de scurtă durată, fiindcă Perkins a finalizat un coș cu fault. Jocul a continuat să fie echilibrat și, la intrarea în ultimul minut, scorul era 71-71. Mai departe, Richard și-a demonstrat abilitățile și „sângele rece” cu încă o reușită de la distanță și două libere. U-Banca Transilvania s-a apărat excelent la ultima fază și a obținut a doua victorie în Basketball Champions League: 76-71.
Patrick Richard (24 de puncte) și Andrija Stipanovic (22 de puncte) au înscris 46 din cele 76 de puncte ale clujenilor. În rest, niciunul dintre elevii lui Silvășan n-a mai depășit borna celor 10 puncte marcate.
De partea cealaltă, s-au remarcat: Nick Perkins (19 puncte), Riccardo Visconti (15 puncte), Lucio Redivo (10 puncte) și Nathan Adrian (10 puncte).
În următoarea etapă, U-BT Cluj-Napoca se va deplasa în Israel, pentru duelul cu Hapoel Holon. În schimb, Happy Casa Brindisi va evolua în Turcia, împotriva lui Darussafaka Istanbul.
*foto: championsleague.basketball
U-BT Cluj-Napoca obține o victorie categorică în Sala Transilvania din Sibi...
Tomas Rinkevicius și Nandor Kuti, declarații după înfrângerea cu U-BT Cluj-...
Dinamo București o învinge pe FC Argeș și urcă pe loc de playoff
U-BT Cluj-Napoca obține o victorie categorică în Sala Transilvania din Sibi...
Tomas Rinkevicius și Nandor Kuti, declarații după înfrângerea cu U-BT Cluj-...
CSO Voluntari s-a calificat în Final 4-ul European North Basketball League
30 comentarii la aceasta stire:
Acs Titi :
Fan-tas-tic
cu 2 ani în urmă (19.10.2021) RaspundeFantastic cum era să ne batem singuri, la începutul sfertului patru. Era meciul din deplasare cel mai accesibil și am reușit să fructificăm. Felicitări și HAIDE U !
ahile89 - :
Petricăăă
cu 2 ani în urmă (19.10.2021)Sa îți dea Mnezău sănătate și Măicuța Domnului ca azi le-ai avut mai mari ca Victor din reportajul recorder
hunterUCJ:
=))
cu 2 ani în urmă (19.10.2021)ahahaha, bolundule :-))
C S :
Avem echipă!
cu 2 ani în urmă (19.10.2021) RaspundeFelicitări!
caatmark :
Wow
cu 2 ani în urmă (19.10.2021)Ce meci. Avem super echipa anul asta. Nu am crezut ca mai intoarcem dupa ce italienii au intors de la -10 la +6. Visconti ala ne-o omorat cu 3 aruncari de 3 pt in 3 atacuri consecutive. Daca nu gresesc. Avem maturitate. Am ramas calmi. Nici Silvasan nu s-o inpacientat. I-o calmat pe cei din spate, de pe banca la faultul tehnic la banca. Stipa si Richard de vis. La fel si Guzi. Dar acolo cand era +6, Stewart ne-o scos cu 5 puncte consecutive. Aruncari cu tupeu de mare jucator. Sper sa revina Brandon. Asa rau imi pare pt Katic. Cu el eram prea buni. :D
razv-an:
Sfert nebun
cu 2 ani în urmă (19.10.2021)Italienii au avut chiar si 8 pct - 63-55 min 5. Practic in primele minute italienii au avut 22-8 !!! pe fondul balbaielilor si mingilor pierdute de noi. Apoi, in ultimele 5 min am intors cu un partial de 21-8!
caatmark:
Mersi
cu 2 ani în urmă (19.10.2021)Si mai bine in cazul asta.
hunterUCJ :
Bun!!!
cu 2 ani în urmă (19.10.2021) RaspundeO victorie e o victorie, mai ales când e meritată!... meci greu (pe care ni l-am făcut greu câteodată), cu emoții, cu stres, încrâncenat, chinuit... dar până la urmă controlat.
M-a supărat și îngrijorat run-ul lor când s-a pierdut un avantaj de vreo 10 puncte... dar faptul că s-au remontat și au recuperat denotă caracter și forță mentală. Un antrenament bun pentru alte meciuri cu încărcătură emoțională puternică.
Altfel, abia aștept să-și revină Brown. Avem nevoie de el, mare nevoie... dacă jucăm așa fără el am speranțe că după ce intră vom crește în forță.
Haide U!
1234567 :
Am jucat foarte bine
cu 2 ani în urmă (19.10.2021) RaspundeÎncă un meci foarte bun, putem lua chiar primul loc în grupă. Richard, Stipanovici și Colceag au jucat foarte bine.
studentU :
Petrica
cu 2 ani în urmă (19.10.2021)Zeu. Ridicam statuie in fata la Polivalenta.
Bircevic dezamagitor din nou.
Per total, multa munca si o victorie care chiar era pacat sa o scapam.
Gaseste cineva o explicatie pentru faptul ca Stipe a stat ultimele minute in conditiile in care Perkins avea 3 sau 4 greseli personale?
hunterUCJ:
încerc eu...
cu 2 ani în urmă (19.10.2021)Poate era pur și simplu prea obosit... sau poate erau foarte bine ”în meci” și așa a simțit Silvă să-i lase, în formula din teren...
Despre Bircevic... eu cred că-i acolo și-și face treaba fără să intre în spotlight și fără statistici senzație (deocamdată). Marchează liberele cu destulă siguranță, are știința jocului și capacitatea să obțina faulturi... și mai cred că o să vină momente și meciuri când o să fie ”monstrul” care ar trebui să fie după CV.
razv-an:
Bircevic
cu 2 ani în urmă (19.10.2021)Da, la prima impresie asa pare - poate pt ca a avut cateva aruncari deschise si le-a ratat. Plus 4 TO Dar per total a fost omul cu cel mai mare +/-. Cu el in teren am pus 12 pct. Iar in aparare a stat bine.
caatmark:
Hogue
cu 2 ani în urmă (19.10.2021)O jucat bine Hogue. S-o luptat ca nebunu' in aparare. Si nu are rost sa-l scoti pe om cand ii on fire.
studentU:
Astept cu interes
cu 2 ani în urmă (19.10.2021)Un monster game de la el. Deocamdata pare sub media echipei. Sau piate au fost asteptarile prea mari?
romeovura :
Minunat
cu 2 ani în urmă (19.10.2021)Meci de nedescris, cu extaz emoții și la final o bucurie de nedescris. Dar să nu uit de domnul comentator, de unde are acel arsenal de cuvinte? Haide U-BT
caatmark:
:)
cu 2 ani în urmă (19.10.2021)Aia la capacul lui Stewart sau Guzman cu "a primit ton de ocupat" o fost foarte buna. Cu toate ca eram mega tensionat, am ras cu lacrimi.
Ricardo :
U BT CLUJ NAPOCA
cu 2 ani în urmă (19.10.2021)Din punctul meu de vedre echipa asta are o forta impresionanta!!! Eu sunt surprins placut ca si atunci cand nu prinde cea mai buna zi reuseste o victorie in deplasare cruciala in lupta pt calificare. In alta ordine de idei astazi nu a fost cea mai buna zi de suturi de 3. La Bircevici parca ii tremura mana cand se pregatea sa arunce. Ma asteptam la un joc mai solid din partea lui dar dacaa rezultatul e bun se poate sterge cu buretele prestatia mai putin multumitoare a sportivului sarb. Stipa si Richard fabulosi 50% din toata echipa. Stewart si Guzman au facut un meci defensiv extraordinar. Felicitari! Acum vine cel mai dirficil adversar iar o victorie in deplasarea din Israel ar fi sora cu o calificare in faza urmatoare!
SC:
Brandon
cu 2 ani în urmă (19.10.2021)Sper să intre. Azi ne-a fost cam greu cu Watson!
Benjamin :
...
cu 2 ani în urmă (19.10.2021) RaspundeMa bucur enorm de mult pentru aceasta victorie, dar abia astept sa avem un adevarat pg in rotatia echipei.
Felicitari antrenorilor si jucatorilor! Au muncit mult si au dat dovada de de maturitate atunci cand a trebuit.
ydesh_apu :
Numeroase greseli
cu 2 ani în urmă (19.10.2021) RaspundeMingea parca era unsa cu sapun lichid.
O decizie data de arbitri in prima repriza de fault in aparare care imaginara a lui Stipanovic rezolvata prin compensatie. Oricum, arbitrii au avut cateva faze grele de rezolvat.
Pase gresite multe.
Noroc ca nici adversarii nu au fost mai prejos.
Ca la tenis: greselile adversarului au fost mai multe decat ale noastre.
Felicit echipa. Se bate la egal cu echipe
europene de calibrul ei ceea ce nu am văzut demunl. Guzman capata curaj si isi demonstreaza calitatile. Stipe a fost miezu'.
ydesh_apu :
Numeroase greseli
cu 2 ani în urmă (19.10.2021) RaspundeMingea parca era unsa cu sapun lichid.
O decizie data de arbitri in prima repriza de fault in aparare care imaginara a lui Stipanovic rezolvata prin compensatie. Oricum, arbitrii au avut cateva faze grele de rezolvat.
Pase gresite multe.
Noroc ca nici adversarii nu au fost mai prejos.
Ca la tenis: greselile adversarului au fost mai multe decat ale noastre.
Felicit echipa. Se bate la egal cu echipe
europene de calibrul ei ceea ce nu am văzut demunl. Guzman capata curaj si isi demonstreaza calitatile. Stipe a fost miezu'.
ion 777 :
felicitari
cu 2 ani în urmă (19.10.2021)penru victorie si mai ales pentru joc. Steward unul dintre cei mai buni jucatori care au trecut prin campionatul nostru.
studentU:
Stewart
cu 2 ani în urmă (19.10.2021)Domnul Ion. Oare dvs scrieti tabela in Polivalenta? :))))
Altfel, Petrica face un MONSTER GAME, bate de unul singur adversarul (practic asta s-a intamplat in ultimele minute) si aprecierile merg catre "Steward"? :))
hunterUCJ:
@studentU
cu 2 ani în urmă (19.10.2021)Domnul Ion e din Oradea, asadar mici sanse :-)
Dar legat de subiectul cu tabela şi StewarD - cred că la un moment dat a lansat Ministerul Muncii un proiect de incluziune socială a persoanelor cu handicap. Ma întreb dacă nu participă şi Polivalenta în calitate de angajator la programul respectiv...
Ion777:
petrica
cu 2 ani în urmă (19.10.2021)si stipe e ceva stiut iar stewarta jucat bine in toate meciurile.
cu steward am gresit chiar daca nu fac io tabela din polivalenta
mea culpa
pipzn :
Meci
cu 2 ani în urmă (19.10.2021)castigat cu destule emotii. Felicitari pentru victorie si jocul de echipa, efortul colectiv!
S-a intrat in sfertul patru mult prea moale dar oarecum de asteptat dat fiind rotatia scurta si efortul remarcabil in aparare facut pana atunci. Din fericire si adversarul s-a trezit prea tarziu. Sunt sigur ca va veni mai bine pregatit in retur.
Muuulte mingi pierdute aiurea, probleme de finalizare din pozitii favorabil (si, cand ai 2 jucatori care dau 60% din total de puncte...). Ofensiv, Bircevic sper in viitor sa arate mult mai bine. Nu l-am vazut pe Stewart pana acum marcand asa de putin. Pe de alta parte contributiile defensive au fost pe masura.
Am senzatia ca daca nu au facut-o pana acum incepand cu meciul urmator adversarii nu vor subestima aceasta echipa si ne va fi din ce in ce mai greu fara un conducator de joc "de meserie". Regret, dar Watson este inca departe de ce stiam ca poate face si, avand deja o varsta, probabil trebuie sa ne temperam asteptarile.
Urmeaza meciul cu Dinamo (regret, dar la ora aceea nu am nicio sansa sa ajung la sala, sa vad ce prind la tv) si imi doresc ca Stipanovic si Richard sa poata fi odihniti cat de mult se poate.
studentU:
Cu dinamo
cu 2 ani în urmă (19.10.2021)nu va fi o plimbare prin parc...avand in vedere contextul, incarcatura fizica si psihica din echipa noastra. decat daca i baga pe grei de la inceput...
uplifter :
Re
cu 2 ani în urmă (19.10.2021)Numai în astfel de meciuri putem sa ne dam mai bine seama de ce jucători avem în echipa sezonul asta.
În sensul ca valoarea, CV-ul și experienta lor este la nivelul (și chiar peste) jucatorilor din BCL.
caatmark:
Corect
cu 2 ani în urmă (19.10.2021)Si din aceasta cauza sper ca tinerii romani vor prinde minute serioase in campionat in jocurile cu echipe mai slab cotate.
TitiAcs:
Aștept
cu 2 ani în urmă (19.10.2021)ca Grasu să fie jucat mai mult și să revină la forma din play-off. Ce bun ar fi fost aseară să-i de-a mai multe minute de odihnă lui Bircevic. Colceag a jucat bine dar ușor plăpînd pentru dueluri repetate.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!