Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Campionatul European masculin 2011. Suedia a spulberat Azerbaidjan și a câștigat Grupa B

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
24.08.2011

Suedia a terminat Grupa B a Campionatului European de baschet masculin - Divizia B, ediția 2011, pe prima poziție. Scandivanii și-au luat rămas bun de la această competiție cu o victorie categorică, scor 128-61, asupra Azerbaidjanului. Scor pe sferturi: 29-18, 28-18, 30-13, 41-12.

Apetitul ofensiv al nordicilor a fost alimentat de către Anton Gaddefors, autor a 27 puncte, Erik Rush - 19 puncte, 5 recuperări, Johan Jeansson - 17 puncte, Alexander Lindqvist - 15 puncte, 9 recuperări, Martin Pahlmblad (foto) - 14 puncte respectiv Anton Saks - 13 puncte, 6 recuperări. Din echipa scandinavă au absentat în meciurile oficiale din acest an Jonas Jerebko, jucător în NBA la Detroit Pistons, respectiv Kenny Grant, conducătorul de joc al campioanei Franței, SLUC Nancy.

În replică, aleksandr Rindin a avut 14 puncte și 10 recuperări, Tahir Bakhshiyev a contribuit cu 14 puncte și 6 recuperări, iar Fuad Niftaliyev a terminat cu 13 puncte pentru azeri. În această partidă a absentat cel mai bun jucător al echipei, americanul naturalizat Spencer Nelson.

Cele două echipe au depășit România în această vară după cum urmează:

- Suedia a surclasat România cu scorul de 93-44
- Azerbaidjan a dispus de România cu 74-56.

În urma rezultatului dinaceastă seară Suedia a terminat grupa pe primul loc având un bilanț perfect în această vară. De fapt scandinavii au terminat competiția cu o singură înfrângere, suferită în urmă cu mai bine de un an, în deplasare, contra României.

Poziția a 2-a a aparținut Azerbaidjanului, echipă care a bifat cinci victorii și trei înfrângeri.

Locul 3 a aparținut Belarusului, iar poziția a 4-a a revenit României. Ambele au adunat câte patru victorii și patru înfrângeri. Departajarea s-a făcut pe fondul victoriei mai consistente obținute în confruntările directe.

În fine, ultimul loc, al 5-lea, a revenit Albaniei, echipă care a pierdut toate meciurile disputate, opt la număr.

Rezultatele din această campanie nu au nicio valoare întrucât din campania următoare se elimină eșaloanele valorice, toate echipele naționale urmând să fie angrenate în aceeași competiție.

Foto: www.fibaeurope.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!