Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Căprărescu: „Nu am atacat Federaţia”

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
03.03.2011

După ce în cursul zilei de miercuri totalbaschet.ro a publicat reacţiile Federaţiei Române de Baschet şi ale clubului BC Timişoara la declaraţia lui Sorin Căprărescu, antrenorul secund al lui BCM U Piteşti, oferită cotidianului Curierul Zilei prin care numea echipa din Banat "un copil mai mic al Federaţiei" şi o acuza că este ajutată de arbitri în obţinerea victoriilor, acesta a lămurit, pentru sursa citată, ce a vrut de fapt să spună.

Căprărescu susţine că declaraţiile lui n-au fost împotriva conducerii FRB, ci au fost înţelese greşit de mass-media:

„Federaţia nu are nici o treabă în a impune arbitrii la meciuri, pentru că aceştia se trag la sorţi în faţa unei comisii formate din reprezentanţi ai FRB şi din patru oficiali ai cluburilor. Eu am vrut doar să spun că doresc să fim arbitraţi corect, rezultatul să fie stabilit numai pe teren, iar cel mai bun să cîştige. Cînd am spus că Timişoara este copilul mai mic al Federaţiei, m-am referit la faptul că acest oraş merita să organizeze acele turnee internaţionale de băieţi şi fete, pentru că are una dintre cele mai frumoase săli din ţară şi condiţii propice desfăşurării unor astfel de competiţii. În afară de Timişoara, şi alte oraşe, cum ar fi Clujul, Tîrgu Mureş sau Oradea, au săli care corespund cerinţelor internaţionale pentru organizarea unor asemenea competiţii. În aceste oraşe au şi avut loc astfel de întreceri sportive şi merită toată aprecierea pentru eforturile depuse în sprijinirea baschetului românesc! Ştiu foarte bine că atît Carmen Tocală, cît şi ceilalţi din conducerea FRB fac tot posibilul să susţină acest sport, prin acţiunile pe care le întreprind în diverse oraşe. Sper ca în cel mai scurt timp şi oraşul nostru să poată găzdui astfel de meciuri“, a precizat secundul lui BCM U Piteşti pentru Curierul Zilei.

 

2 comentarii la aceasta stire:
  • suporteru lu peste :

    vorbe
    Ce telenovela :). Macar daca a avut curajul sa zica ceva la inceput sa aiba curajul sa ramana pe pozitii. Asa n-a facut decat sa se faca de ras.

    cu 14 ani în urmă (03.03.2011) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Cunoscatorul :

    corect
    Corect suporterul lu peste, asa se intampla tot timpu. La inceput toti au curaj sa comenteze, iar cand realizeaza defapt ce au zis, si se vad amenintati cu o amenda, o dau pe intoarselea.

    cu 14 ani în urmă (03.03.2011) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!