Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Care este echipa etapei a zecea a Ligii Naționale de Baschet Masculin

Care este echipa etapei a zecea a Ligii Naționale de Baschet Masculin

Runda cu numărul 10 în Liga Națională de Baschet Masculin a adus mai multe prestații notabile pentru jucători, iar în rândul echipelor s-au putut nota doar două victorii pentru gazde.

Echipa etapei arată astfel în opinia baschet.ro:

Nikola Jevtovic (FC Argeș Basketball)

MVP-ul rundei a încheiat cu 24 de puncte, 11 recuperări, 3 capace și 2 intercepții în deplasarea de la Târgu Mureș, având la final 36 index al eficienței și +11 la +/-. Jevtovic a fost principalul marcator al Argeșului în acest duel și singurul care a trecut de 20 de puncte marcate în tabăra piteșteană.

El a încheiat cu 9/13 din acțiune și 6/6 la libere, fiind pentru a doua oară cu double-double în acest sezon al LNBM.

Vaidas Kariniauskas (Rapid București)

Revenirea în LNBM a fost extrem de reușită pentru lituanian, acesta fiind o piesă importantă pentru Rapid în victoria contra lui CSU Sibiu. Kariniauskas a totalizat 28 de puncte, 6 recuperări, 4 pase decisive și 3 intercepții în 32 de minute pe parchet, cifrele aducându-i un index al eficienței de 32 de unități.

Kariniauskas și-a depășit recordul personal de puncte într-un meci din campionat cu această ocazie și a stat cu 9/11 la două puncte, 3/6 de la distanță și 1/3 la libere.

Vlad Moldoveanu (Dinamo București)

Moldoveanu a ajuns la trei meciuri la rând în double figures, la Galați totalizând 22 de puncte, 4 pase decisive și 2 recuperări în meciul pe care Dinamo a putut să-l câștige la patru puncte diferență. Cifrele sale au fost bune pentru 23 index al eficienței.

Vlad a avut procentaj perfect la aruncările de două puncte (7/7), stabilind un record personal la acest capitol în sezonul actual, tot fără greșeală fiind și de la libere (5/5), în vreme ce de la trei puncte a stat cu 1/5.

Milivoje Mijovic (SCM U Craiova)

Craiova a muncit serios pentru victorie la Miercurea Ciuc, unul dintre remarcații oltenilor fiind Milivoje Mijovic. Acesta a terminat cu 23 de puncte, 5 recuperări, 2 intercepții și 2 pase decisive pentru un index de 26 de unități la eficiență și +11 la +/-.  Cifrele la puncte și eficiență au reprezentat recorduri personale pentru jucătorul oltenilor în acest sezon.

Mijovic a avut cifre foarte bune și din acțiune, cu 5/8 de la două puncte, respectiv 3/4 din spatele arcului de cerc. La linia liberelor a avut o singură ratare, terminând cu 4/5.

Nikola Gajic (SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara)

Liderul Timișoarei la Focșani, Nikola Gajic a prins un meci solid din spatele arcului de cerc și a stabilit un record al triplelor marcate într-un meci în acest sezon din LNBM. Gajic a adunat 24 de puncte, 7 recuperări, 3 pase decisive, o intercepție și un capac pentru 25 index al eficienței și +17 la +/-.

Toate reușitele lui au venit prin aruncări de trei puncte, după ce din interiorul arcului de cerc a terminat cu 0/3. De la distanță, Gajic a stat cu 8/14 și a bifat cea mai bună prestație personală în acest sezon de campionat.

*foto: Facebook Leii din Banat - Baschet SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!