Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cătălin Petrișor, marele pierzător al Craiovei

Costin Marinescu

Costin Marinescu
02.09.2013

Transferuriile lui Nemanja Mandic Maric și Sten Sokk alături de revenirea lui Rade Dzambic au transformat SCM U Craiova dintr-o echipă la care fundașii titulari jucat peste 35 de minute pe meci într-una care își poate permite chiar să lase în afara foii oficiale un astfel de jucător.

Situația, una benefică pentru Craiova, este însă în dezavantajul lui Cătălin Petrișor. Tânărul jucător român se vede nevoit să concureze cu trei fundași cu calități certe, extrem de experimentați și puternici și este puțin probabil ca el să mai prindă minutele și așa puține de care a beneficiat sezonul trecut.

Din păcate, șansele lui Cătălin Petrișor de a juca s-au diminuat serios odată cu venirea lui Dzamic, a spus Marius Toma, team managerul Craiovei, la TotalBaschet Radio Show. Dacă am fi aduc un al șaptelea străin pe pozițiile 2-3 sau 3-4, Petrișor avea șanse să joace în spatele lui Sokk și Maric, dar așa, ca al patrulea fundaș, îi va fi foarte foarte greu (să prinsă minute). Petrișor este un jucător care merită să joace ca back-up point guard la o echipă de primă ligă. Merită 10-15 minute pe meci la o echipă din partea a doua a clasamentului. Și dacă vă uitați nu există fundaș de 21 de ani de nivelul lui în România. Din păcate fizicul nu îl ajută să fie un jucător de forță, dar viziunea în joc, mâna foarte bună, curajul, caracterul îl fac un băiat deoasebit.

Petrișor nu va avea șanse să joace nici la echipa a doua a clubului deoarece SCM U Craiova nu va înscrie echipă în Liga 1 masculin, ci în Campionatul Național U20.

În 2012/13 al LNBM, Petrișor a evoluat în 18 meciuri și a avut medii de 12 minute, 1.8 puncte, 0.6 recuperări, 1.4 pase decisive. El a făcut parte și din lotul de U23 al clubului, echipă ce s-a calificat la turneul final. În cele 8 partide ale Craiovei U23 la care s-a ținut statistică oficială, fundașul în vârstă de 21 ani a avut medii de 36:33 minute, 10.8 puncte, 4.1 recuperări și 7.3 pase decisive.

Foto totalbaschet.ro: Răzvan Păsărică

4 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe marvashar :

    costi marinescu
    cu o corectura benefica pentru adevar,nici la U20 nu poate juca:poate vedeti anul nasterii jucatorului!

    cu 10 ani în urmă (02.09.2013) Raspunde
  • SCM "U" Craiova DanCraciun :

    Nemanja MANDIC
    Ar fi interesant un jucator care sa aiba calitatile insumate ale lui Nemanja Maric si Andjelko Mandic :))

    cu 10 ani în urmă (03.09.2013) Raspunde
  • SCM CSŞ U Craiova Buzestii :

    sanse
    Sigur,obiectivele primeaza,Petrisor si ceilalti tineri(culmea,chiar lideri de generatii)au timp sa joace cand s-or apropia de 30 de ani...

    cu 10 ani în urmă (03.09.2013) Raspunde
  • tzontzolino :

    mai multa munca
    Sa traga mai tare si poate o sa aibe sanse, concurenta e foarte mare, baschetul in Romania nu se dezolta doar cu tineri. Avem si romani care s-au ridica si pana in 30 de ani, si au fost doar cei care au muncit cel mai mult

    cu 10 ani în urmă (05.09.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!