Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
SCM Universitatea Craiova a obținut două victorii în primele trei etape ale sezonului regulat în Divizia A la baschet masculin. Debutantul în funcția de antrenor, Andjelko Mandic, a început cu o înfrângere în propriul fief pe mâna nou promovatei CSȘ Giurgiu dar au urmat victorii importante.
Doljenii s-au impus la Pitești, o locație în care Mandic a învins de două ori și în calitate de jucător, pentru ca în ultimul joc disputat să învingă pe Energia Rovinari pentru a obține primul succes și pe teren propriu.
Fără îndoială prestațiile lui Branislav Tomic, un baschetbalist cu bogată experiență la nivel de Divizia A, respectiv ale lui Steve Ross, sportiv care a jucat chiar și în tururile preliminare ale Euroligii, au fost decisive. De asemenea, din etapa a 3-a, Craiova are încă un nume important în contingentul de jucători străini, în persoana lui LeVar Seals.
Dar, Mandic se gândește și la viitor. El a mizat foarte mult pe Cătălin Petrișor în primele trei runde ale Diviziei A.
Născut pe 9 august 1992, Petrișor măsoară 1.84 metri și este fundaș. El a fost transferat în această vară de la BC Timișoara, după ce a petrecut doi ani pe malul Begăi. La nivel juvenil, Cătălin a evoluat pentru CSȘ Focșani.
În sezonul 2009/10, cel de debut pentru Petrișor în prim planul baschetului românesc, el a bifat șase prezențe în sezonul regulat, trei în playof și una în cupă. Apoi, în sezonul următor, Cătălin a jucat în nouă meciuri ale echipei bănățene din sezonul regulat și în câte unul din playout respectiv Cupa României.
Petrișor a avut medii de 5.2 minute în primul an, respectiv 9.2 în cel de-al doilea.
Situația s-a schimbat radical la Craiova. El a fost folosit mai mult de la primul meci sub comanda lui Mandic. Sârbul nu și-a pierdut încrederea în Cătălin, pe care l-a folosit cu regularitate în cele cinci meciuri oficiale ale Craiovei din noul sezon.
În primul tur al Cupei României, SCM U Craiova a dat peste CS Otopeni, echipă care a învins în dublă manșă cu 73-69, respectiv 107-87. Petrișor a bifat 14 minute în primul meci, având 3 puncte (1x3), o recuperare, o pasă decisivă și o posesie pierdută cu zero la eficiență.
O săptămână mai târziu, sportivul echipei din Craiova a jucat 20 de minute și a totalizat 9 puncte (2x3) cu 2 pase decisive și 2 posesii pierdute.
Iată linia statistică a lui Petrișor în cele trei meciuri din sezonul regulat al Diviziei A:
Adversar | Min | Pt | Eff | 2p | 3p | 1p | Rec | Off | Def | Pd | MC | MP | F |
Giurgiu (62-73) | 13.5 | 4 | 5 | 1/2 | 0/0 | 2/2 | 1 | 0 | 1 | 1 | 0 | 0 | 1 |
Pitești (90-85) | 12.8 | 2 | -1 | 0/0 | 0/1 | 2/4 | 1 | 0 | 1 | 0 | 0 | 1 | 1 |
Rovinari (91-76) | 23.5 | 10 | 9 | 2/3 | 2/5 | 0/0 | 3 | 2 | 1 | 1 | 1 | 2 | 3 |
Medii | 16.3 | 5.3 | 4.3 | 3/5 | 2/6 | 4/6 | 1.7 | 0.7 | 1.0 | 0.7 | 0.3 | 1.0 | 1.7 |
Cu certitudine aceste statistici se vor îmbunătăți dacă Petrișor va beneficia în continuare de încrederea antrenorului și va fi încurajat să fie mai prezent în joc pe ambele faze. Cu certitudine orice jucător poate să devină mai bun și să progreseze doar atunci când este trimis în teren. Pe bancă nu poți învăța mai nimic.
Petrișor ar putea fi pariul lui Mandic. Jucătorul pe care fostul căpitan al lui CSM Oradea să-l promoveze necondiționat și cei doi să crească în paralel. Unul în calitate de jucător, celălalt în funcția de antrenor.
Sunt două drumuri diferite dar cei doi ar putea face un parteneriat interesant din care baschetul românesc să câștige un conducător de joc.
U-BT Cluj l-a achiziționat pe Dusan Miletic din Liga ABA
DeAndre Pinckney sosește din Israel și va evolua pentru CS Vâlcea
U-BT Cluj l-a achiziționat pe Dusan Miletic din Liga ABA
DeAndre Pinckney sosește din Israel și va evolua pentru CS Vâlcea
1 comentariu la aceasta stire:
pariu castigator
cu 13 ani în urmă (17.10.2011) RaspundeAr trebui ca fiecare antrenor din divizia A sa faca un astfel de pariu. Doar asa ar putea sa iasa la rampa jucatorii tineri de valoare. Interesant ca antrenorii straini au mai mare incredere in tinerii jucatori romani, asa a crescut in valoare si Tibarna. La Cluj, un antrenor roman nu " joaca " aproape deloc 3 tineri jucatori foarte talentati : Crainic, Pop si Corpodean.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!