Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cecil Williams este MVP-ul etapei a 12-a în Liga Națională

Cecil Williams este MVP-ul etapei a 12-a în Liga Națională

Etapa a 12-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin s-a încheiat cu duelul dintre CS Dinamo București și CSM Baschet Petrolul Ploiești. După trei reprize de prelungiri și 220 de puncte înscrise, formația gazdă a reușit să își asigure cea de-a cincea victorie stagională: 111-109.

Elevii lui Hristu Șapera au început foarte bine partida și conduceau la 13 puncte, 28-15, la finalul actului inaugural. Adversarii au revenit, însă, în secvența secundă și au echilibrat din nou jocul, intrând la vestiare cu un deficit de două posesii: 40-35.

După pauză, cele două formații au mers cap la cap, dar tot Dinamo a condus ostilitățile. Totuși, în sfertul decisiv, jucătorii antrenați de Mihai Popa au fost mai inspirați și au reușit să restabilească egalitatea, cu 24 de secunde înainte de final: 86-86.

În primele două reprize de prelungiri, fiecare formație a marcat câte 18 puncte și a fost nevoie de a treia perioadă suplimentară pentru a decide învingătoarea. După două libere transformate de Nenad Miljenovic, Deion Hammond a comis un turnover, iar Dinamo a obținut victoria: 111-109.

Cel mai bun baschetbalist de pe teren a fost Cecil Williams, care a adunat 25 de puncte, 8 recuperări, 2 pase decisive, 3 intercepții și 2 capace în 42 de minute. Americanul în vârstă de 26 de ani a avut 5/10 (50%) la aruncările de două puncte și 2/3 (67%) la aruncările de trei puncte. De asemenea, Williams a beneficiat de 13 aruncări libere și a marcat nouă dintre acestea, terminând cu un indice al eficienței de +28.

Drept urmare, Cecil Williams este MVP-ul etapei a 12-a în Liga Națională de Baschet Masculin. Pentru CS Dinamo București urmează o pauză până după Crăciun, când va juca dubla cu U-BT Cluj-Napoca din sferturile de finală ale Cupei României.

*foto: Facebook – Dinamo București Baschet

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!