| Minute | 27:02 |
| Puncte | 25 |
| Pase decisive | 3 |
| Recuperari | 11 |
| Eficienta | 32 |
U-BT Cluj-Napoca o va întâlni la începutul săptămânii viitoare pe Cedevita Olimpija, în deplasare, în etapa cu numărul 15 din BKT EuroCup. Clubul din Slovenia traversează o perioadă dificilă și are o singură victorie în ultimele patru meciuri, după ce a pierdut sâmbătă, 17 ianuarie, cu scorul de 72-83, în fața lui KK Buducnost.
Echipa pregătită de Zvezdan Mitrovic a început meciul mai bine și a dominat primele șase minute ale întâlnirii. Oaspeții au izbutit apoi un run de 8-0 și au încheiat secvența inaugurală cu un avantaj minim, tabela indicând 23-24. Viitoarea adversară a campioanei României a revenit rapid la conducere în deschiderea actului secund, însă nu a reușit în niciun moment să se desprindă la o diferență mai mare de trei lungimi. La pauza mare se intra cu scorul de 40-39.
Clubul din Slovenia a revenit cu un alt tonus de la vestiare și, pentru prima dată în acest meci, s-a desprins la o diferență de trei posesii. Buducnost a strâns rândurile în partea secundă a sfertului al treilea și a diminuat ecartul la două lungimi înainte de intrarea în ultimul act, scorul fiind 60-58. Oaspeții au terminat cum nu se putea mai bine meciul și au reușit un run de 13-0 în ultimele patru minute ale duelului, pentru ca, în cele din urmă, să se impună cu scorul de 72-83.
Jerry Boutsiele a fost principalul marcator al echipei câștigătoare, adunând 16 puncte, 10 recuperări și 5 pase decisive. El a fost urmat de Nikola Tanaskovic, cu 13 puncte și 5 recuperări. De partea cealaltă, D.J. Stewart a ieșit la rampă cu 17 puncte și 3 recuperări, în timp ce Aleksej Nikolic a venit de pe bancă cu 11 puncte.
KK Buducnost își consolidează prima poziție în Grupa B din Liga Adriatică și ajunge la un bilanț de 11 victorii și 2 înfrângeri, în timp ce Cedevita Olimpija se află pe locul secund, cu două rezultate negative în plus.
Meciul dintre Cedevita Olimpija și U-BT Cluj-Napoca va avea loc marți, 20 ianuarie, de la ora 19:30, în Slovenia, și va putea fi urmărit în direct pe Prima Sport 2.
*Foto: Liga Adriatică
Cum și-a motivat John Jenkins plecarea de la Vâlcea: „Am soție și trei copi...
Programul și transmisiunile etapei a 17-a din Liga Națională de Baschet Mas...
Victorie cu emoții pentru CS Vâlcea împotriva lui CSM Târgu Jiu
Victorie cu emoții pentru CS Vâlcea împotriva lui CSM Târgu Jiu
Alin Andrieș, eroul nesperat al Stelei București în victoria cu Corona Braș...
Andrei Mandache: „Acesta este motivul pentru care am reușit să întoarcem ac...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!