Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cele mai bune prestații ale jucătorilor autohtoni în etapa a 23-a

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
12.03.2024

Cele mai bune prestații ale jucătorilor autohtoni în etapa a 23-a

De-a lungul a cinci zile am avut parte de câte cel puțin un meci pe zi în Liga Națională de Baschet Masculin. Aceste confruntări au consemnat sfârșitul turului din Top 10, precum și cea de-a cincea etapă din grupa 11-18. Ne apropiem cu pași repezi de play-off și play-out, iar ierarhiile încep să prindă contur.

Iată cele mai reușite prestații ale jucătorilor autohtoni din această rundă:

Laszlo Polyak (CSO Voluntari)

Formația ilfoveană a deschis runda cu o victorie categorică pe terenul lui CSM Târgu Mureș, scor 92-74. Laszlo Polyak a fost cel mai bun jucător al echipei sale în acea dispută, reușind să strângă  19 puncte, 5 recuperări și 2 pase decisive în 23 de minute și a adunat 23 de unități la eficiență, ratând doar două aruncări din acțiune.

Lucian Țîbîrnă (CSM Focșani)

Vrâncenii își continuă forma de zile mari din grupa 11-18 și au ajuns la trei victorii consecutive în double-digits, după ce au învins-o pe SCM Timișoara cu 79-69. Lucian Țîbîrnă a avut cea mai bună prestație din întreaga carieră, bifând recorduri personale la puncte și recuperări, cu 18 și 7 în dreptul acestor capitole, pentru +21 la eficiență.

Nicolae Ciucă (CS Vâlcea 1924)

Formația din Zăvoi are un parcurs aproape perfect în grupa 11-18, cu un bilanț de 4-1, după victoria clară cu 82-53 împotriva celor de la Laguna București. Nicolae Ciucă a bifat al doilea double-double stagional și a fost liderul oltenilor, reușind să totalizeze 11 puncte și 10 recuperări pentru +22 la eficiență.

Mario Lazăr (CSM Constanța)

Gladiatorii din Tomis și-au întărit poziția în lupta pentru play-off cu o victorie cu 96-93 în fața celor de la Corona Brașov. Marinarii au bifat o revenire impresionantă la care Mario Lazăr a contribuit cu 17 puncte și 3 recuperări, transformând 8/9 aruncări din acțiune pentru +17 la eficiență.

Emi Cățe (U-BT Cluj)

U-BT Cluj-Napoca a tremurat serios pentru victoria cu CSM Oradea, dar în cele din urmă s-a impus cu 84-85 în deplasare, coșul victoriei fiind înscris de Cățe în ultimele secunde. Pivotul român a strâns 12 puncte, 5 recuperări și 3 pase decisive, cu 6/6 din acțiune și 22 de unități la eficiență.

*foto: Facebook/CSO Voluntari

8 comentarii la aceasta stire:
  • SCM Timișoara timisoara :

    Autohton
    AUTOHTÓN, -Ă, autohtoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Care s-a format și s-a dezvoltat pe teritorul unde trăiește (și în prezent), care este originar de aici; băștinaș, aborigen. [Pr.: a-u-] – Din fr. autochtone.

    Lazlo nu numai ca nu este autohton dar a si reprezentat Ungaria (chiar si impotriva Romaniei) la europenele de juniori.

    Nu doresc sa-l subminez, cinste lui pentru ca a jucat foarte bine, dar personal consider ca, ori nu are ce cauta in lista cu prestatiile autohtonilor, ori exprimarea, cuvintele din seria asta de articole trebuie schimbata 🙃.

    cu 1 lună în urmă (12.03.2024) Raspunde
  • varu silvois :

    very nice
    haios comentariul, ne descretim fruntile, insa revenind la ideea vehiculata, daca s-a nascut in Romania ( nu cunosc locul nasterii), tot autohton se cheama, chiar daca a jucat in nationala Ungariei. Uite exemplul lui Vasile Miriuta, jucator si antrenor de fotbal nascut parca la Baia Mare, cu cetatenie maghiara, dar e autohton, nu? Cred ca ti-a placut putin sa te joci cu....sensurile!

    cu 1 lună în urmă (12.03.2024)
    • SCM Timișoara timisoara:

      Mda
      Trebuia sa fiu mai explicit dar nu, nici macar nu s-a nascut in Romania. E la fel de autohton ca si Petrica de la Cluj.

      cu 1 lună în urmă (12.03.2024)
    • varu silvois:

      in this case
      se cuvine corectia. Bafta azi Timisoara!

      cu 1 lună în urmă (12.03.2024)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    sarmizegetusa dacica !
    Unde am purea sa-l incadram pe VLadislaus Poliacescu ? La schiopi sau la orbi ? Ca stricto-senso nu poate fi autohton, asta e clar ! ( mama ce mai alearga aia de l;a goagal printre rafturi, ca tocmai i-a trezit neuronasul cel stingher din somnul de frumusete )
    O intrebare pentru dacopatii aiuriti de hAurari si sososci : daca un oarecare Gitza Popesco nascut sa zicem la Melbourne ( oras in Australia ,neuronas, nu mai stresa goagalul), cu o mamica plecata din Cisnadie si tata din Solca, ar vrea sa joace sub TRICOLORUL ROMANESC ( clar nu sub capul de lup ) ii dam voie si cum il incadram ?
    Daca sa zicem un evreu pe nume Ben Altit si-a descoperit un strabun nascut la Iasi, il primim in campionatul daco-getic ?
    Daca un Ion Mizgan din Cernauti ( oras in Ucraina, zona Bukovina, cindva leagan de romanism in Moldova - nu-i asa neuronas ?) ar vrea sa joace in marea echipa nationala a Romaniei, ii dam voie si cum il incadram. ?
    Neaprat trebuie gasit o expresie mai buna ca AUTOHTON ! De exeplu DACUTZ sau TRACUTZ, oricum ceva trebuie facut, ca nu se mai poate cu oculta si statul perpendicular. Ca uite chinezi se lauda cu Ema Ra-du-Can !

    cu 1 lună în urmă (12.03.2024)
    • Tanasa Petrisor:

      Definitia autohtonilor
      Eu propun sa fie considerati autohtoni jucatorii care au fost formati in scoala de baschet romaneasca. Pana la urma asta ne intereseaza, ce am scos si cum evolueaza

      cu 1 lună în urmă (12.03.2024)
    • Ciucâ:

      Revenire
      puternicâ a berbecului cretin, mitocan de serviciu,complexat şi maltratat(ın somn)de sâracii geto daci.titirel depâşeşti mult linia unui mâgar normal şi eşti idiotul cu acte ın regulâ

      cu 1 lună în urmă (12.03.2024)
    • SCM Timișoara timisoara:

      Petrisor
      Perfect de acord, exact la asta ma gandeam si eu.

      cu 1 lună în urmă (12.03.2024)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!