Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cele mai bune prestații ale românilor în runda cu numărul trei din campionat

Cele mai bune prestații ale românilor în runda cu numărul trei din campionat

Runda a treia a adus câteva prestații foarte bune pentru baschetbaliștii autohtoni, unul dintre aceștia devenind în acest punct al sezonului românul care a marcat cele mai multe puncte într-un meci din campionat.

Site-ul nostru i-a ales pe următorii sportivi în echipa autohtonilor:

Tudor Fometescu (FC Argeș Pitești)

Fometescu a fost liderul lui FC Argeș în disputa cu CS Vâlcea, după cele 20 de puncte, 5 recuperări și 3 pase decisive. Românul a încheiat cu +24 la eficiență, alături de 8/13 din acțiune.

Fundașul s-a aflat la cea mai bună prestație din carieră în Liga Națională, fiind pentru prima dată când înscrie cel puțin 20 de puncte într-un meci de campionat.

Andrei Petică (CSM Corona Brașov)

Principalul marcator în victoria Brașovului la Timișoara, prima pentru nou-promovată în acest sezon de LNBM. Petică a totalizat 22 de puncte, 3 recuperări și 2 pase decisive în 31 de minute, perioadă în care a stat cu +20 la eficiență și +13 la +/-.

Prestația aceasta a fost cea mai bună din cariera baschetbalistului la nivelul primului eșalon. El a bifat 8/13 din acțiune, 5/8 fiind de afară, respectiv 1/2 la linia de fault.

George Blaj-Voinescu (SCM U Craiova)

În ciuda înfrângerii cu Oradea, în primul meci din campionat în acest sezon, Blaj-Voinescu a încheiat cu cel mai bun index la eficiență din tabăra Craiovei. El a adunat 19 puncte, 4 recuperări și 3 intercepții și +21 la eficiență în 29 de minute, venind de pe bancă.

Românul a fost aproape să-și egaleze recordul de puncte în LNBM, dar a reușit să facă asta în privința triplelor (4). Pe lângă cifrele din acțiune, 6/9, Blaj-Voinescu a stat cu 3/4 la libere.

Alin Borșa (CSM Târgu Mureș)

Experimentatul jucător s-a regăsit în rândul baschetbaliștilor în double digits în succesul lui CSM Târgu Mureș în fața lui CSM Petrolul Ploiești. Borșa a contribuit cu 14 puncte, 7 recuperări, 4 pase decisive și o intercepție în 32 de minute, perioadă pe care a încheiat-o cu +20 la eficiență și +20 la +/-.

În privința eficienței, Borșa a bifat cel mai bun meci la Târgu Mureș de la revenirea în Liga Națională. În plus, el a adunat 5/8 din acțiune și 2/4 la linia de fault.

Emi Cățe (U-BT Cluj-Napoca)

Derby-ul rundei, de la Voluntari, i-a adus lui Cățe un double-double format din 12 puncte și 11 recuperări, pe lângă care a stat cu 5 pase decisive, 2 capace și o intercepție. Prestația sa a însemnat un index de 23 de unități la eficiență și +16 la +/-.

Pivotul campioanei României a punctat doar din acțiune în acest duel și a terminat cu 6/12 la nivelul aruncărilor.

*foto: Facebook Corona Brașov

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!