Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cholet Basket primește vizita celui de-al doilea adversar din România în acest sezon de FIBA Europe Cup

Cholet Basket primește vizita celui de-al doilea adversar din România în acest sezon de FIBA Europe Cup

SCM Universitatea Craiova are o deplasare în Franța, pe terenul lui Cholet Basket în etapa a doua a grupei I din Top 16 FIBA Europe Cup, întâlnirea fiind programată miercuri seara, 21 decembrie.

Cholet nu o să fie la prima întâlnire cu o echipă românească în actuala stagiune de FIBA Europe Cup, francezii fiind adversari cu CSM CSU Oradea în faza precedentă a competiției, acolo unde și-au împărțit victoriile. Cholet a deschis faza Top 16 cu un succes pe terenul lui Niners Chemnitz, 83 la 73, iar Craiova a cedat în fața propriilor suporteri 73-83 cu FC Porto.

În acea primă confruntare din grupa I, Cholet i-a avut drept principali marcatori pe Dominic Artis și Perry Ellis, cu 22 și 19 puncte, pe lângă aceștia în double figures fiind și TJ Campbell, respectiv Enzo Goudou-Sinha. Echipa lui Laurent Vila a terminat meciul de la Chemnitz cu 50% procentaj din spatele arcului de cerc, reușită care plasează echipa franceză în Top 6 în competiție la nivelul aruncărilor precise în medie de la distanță.

Cholet și Craiova sunt printre echipele care au marcat, în total, cele mai multe puncte în actuala ediție de FIBA Europe Cup, beneficiind de două, respectiv trei meciuri în plus față de majoritatea participantelor. BC Kalev/Cramo este prima care a trecut de 800 de puncte marcate în acest sezon european, Cholet și Craiova fiind aproape sigur următoarele care o să depășească această bornă.

Francezii se află în partea superioară și la procentajele din acțiune (50.9%), assist-uri (21.8 în medie), intercepții (9.3) sau eficiență (103.4 index în medie), iar oltenii sunt printre formațiile cu cea mai bună prestație de la distanță într-un meci, prin 61% procentaj în faza anterioară în returul cu CSO Voluntari.

Dimitrije Nikolic și Milivoje Mijovic au mâini sigure la linia liberelor, cei doi din lotul Craiovei aflându-se în Top 5 la nivelul procentajelor pe meci, iar Giordan Watson se evidențiază cu 7.0 assist-uri în medie. Cholet are patru jucători cu minim 10 puncte pe partidă, dintre aceștia Dominic Artis fiind cel cu sub 55% procentaj din acțiune.

Ultima repetiție înaintea acestei confruntări din FIBA Europe Cup a fost reușită pentru ambele echipe, Cholet învingând-o cu 107-79 pe Dijon, iar Craiova a trecut după prelungiri de CSM Târgu Mureș, 90 la 86. Francezii sunt neînvinși până acum pe teren propriu în campionat și Europa, având 12 victorii în tot atâtea meciuri, incluzând și jocurile din preliminariile FIBA Europe Cup.

Jocul dintre Cholet și SCM U Craiova va avea loc miercuri seara, 21 decembrie, de la ora 21.00 și va putea fi urmărit pe YouTube FIBA - The Basketball Channel.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!