Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Claudiu Alionescu: „Orice punct pe care îl câștigăm contează foarte mult”

Claudiu Alionescu: „Orice punct pe care îl câștigăm contează foarte mult”

Pentru primul turneu al Ligii Naționale de Baschet Masculin, CSM Târgu Jiu a fost repartizată alături de CSM CSU Oradea, SCM Timișoara și CSM Galați. Gorjenii debutează în noul campionat chiar împotriva gazdei din Oradea, joi, 10 decembrie.

La precedenta competiție din acest sezon, Cupa României, CSM Târgu Jiu s-a confruntat cu numeroase probleme de sănătate, având o serie de cazuri pozitive de coronavirus. Între timp, membrii echipei s-au vindecat, însă Claudiu Alionescu ne-a declarat că trupa sa va avea și la acest turneu câțiva absenți.

Din păcate și acum avem unele mici probleme. Unul dintre jucători a fost depistat pozitiv la ultima testare și, chiar dacă este retestat pozitiv după perioada de carantină, nu i s-a permis accesul în bulă. Un alt jucător are o mică problemă musculară, dar sper ca până la ultimul meci să fie recuperat”, ne-a explicat antrenorul alb-albaștrilor.

Conform radioaccent.ro, CSM Târgu Jiu nu va dispune de serviciile lui Alin Borșa și Răzvan Pavel, în timp ce prezența lui Andrei Gheorghe este pusă sub semnul întrebării. În ciuda acestor impedimente, Claudiu Alionescu este mulțumit de felul cum au decurs ultimele săptămâni și își dorește ca formația sa să se prezinte diferit față de cum a făcut-o la Sibiu.

Ținând cont de ce s-a întâmplat până acum, aș spune că au fost săptămâni utile. În sfârșit, am început să ne pregătim și noi ca o echipă cu un efectiv cât de cât complet. Cu siguranță, în Liga Națională, la acest turneu, vreau în primul rând să ștergem impresia pe care am lăsat-o în Cupa României. Nu ne face cinste evoluția pe care am avut-o acolo și, cu siguranță, nu este fața noastră ca echipă în acest moment.”

După o perioadă atât de lungă fără niciun meci oficial, baschetbaliștii de la CSM Târgu Jiu sunt motivați să joace, având drept obiectiv câștigarea a cât mai multe puncte.

Eu sper că sunt foarte motivați. Asta ar trebui să fie un imbold – faptul că de-abia acum sunt primele meciuri și de-abia acum putem să aliniem și o formație cât de cât competitivă. Eu mizez pe dorința lor de a arăta încă o dată că felul cum am jucat la Sibiu nu ne caracterizează. Este principalul nostru obiectiv. De asemenea, debutăm în Liga Națională și orice punct pe care îl câștigăm contează foarte mult.”

Disputa dintre CSM Târgu Jiu și CSM Oradea va fi transmisă pe Digisport, mâine (10 decembrie), la ora 18.

*foto: csmtargujiu.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!