Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

U-BT Cluj-Napoca o învinge pe CSU Sibiu, după un meci extrem de intens în „Horia Demian”

U-BT Cluj-Napoca o învinge pe CSU Sibiu, după un meci extrem de intens în „Horia Demian”

Sâmbătă, 10 februarie, în Sala Sporturilor „Horia Demian” a avut loc primul duel stagional între U-BT Cluj-Napoca și BC CSU Sibiu, într-un meci din etapa a 21-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin.

U-BT Cluj-Napoca: Adam Mokoka, DJ Seeley, Mihai Măciucă, Jarell Eddie, Emanuel Cățe

BC CSU Sibiu: Jay Threatt, Mirel Dragoste, Pavlin Ivanov, Marc Loving, Rareș Uță

Înainte de startul partidei, Nandor Kuti, care a evoluat 11 sezoane la U-BT, a fost aplaudat de întreaga sală și a primit un maiou înrămat din partea clubului clujean, ca semn de apreciere pentru perioadă petrecută în alb și negru.

Primul coș al meciului a fost înscris de Mokoka, după o pătrundere, urmând apoi zece puncte ale sibienilor, care l-au forțat pe Mihai Silvășan să ceară time-out. Tehnicianul „studenților” și-a introdus rezervele, însă oaspeții au continuat să domine jocul și, după un coș al lui Ivanov, s-au distanțat la 11 puncte: 17-6. Monyea Pratt și Aurelian Gavriloaia s-au remarcat și ei în ofensivă și, la finalul actului inaugural, scorul era 26 la 15 pentru CSU Sibiu.

Sfertul secund a început cu două triple ale campioanei României, înscrise de David Lăpuște și de Patrick Richard, și a fost rândul lui Tomas Rinkevicius să solicite un timp de odihnă. Jocul a devenit mult mai echilibrat și a urmat o perioadă în care antrenorii și jucătorii ambelor tabere au reproșat maniera de arbitraj. După un coș al lui Cățe, gazdele au preluat conducerea, însă Threatt a răspuns imediat printr-un coș de la distanță. Revenit pe teren, Eddie s-a remarcat cu trei coșuri de trei puncte, dar buzzer-beater-ul lui Mouhamed Barro a stabilit scorul final al primei reprize: 45-42 pentru U-BT Cluj-Napoca.

După revenirea de la vestiare, Cățe a izbutit două coșuri din apropierea inelului, în timp ce oaspeții au dat replica prin Ivanov și Uță. Bulgarul sibienilor a continuat să evolueze excelent, iar CSU Sibiu s-a distanțat la două posesii: 55-51. Cățe, Richard și Mejeris au condus un parțial de 7-0 al clujenilor, iar Rinkevicius a cerut un nou time-out. Pe finalul sfertului al treilea, Stipanovic și Richard au fost principalii remarcați ai lui U-BT, formație ce conducea cu 67 la 59.

În primele patru minute ale ultimului sfert, cele două tabere au înscris doar șase puncte, consemnându-se mai multe ratări și greșeli decât reușite. Cu mai puțin de patru minute înainte de final, DJ Seeley a marcat o triplă și scorul a devenit 76 la 65 pentru liderul Ligii Naționale. Loving și Pratt au răspuns cu cinci puncte consecutive, iar Silvășan a cerut un time-out, certându-și serios jucătorii. Richard și Seeley au reacționat la indicațiile antrenorului lor și au marcat patru puncte, ducând scorul la 80-72, cu 67 de secunde rămase. Sibienii nu au mai avut forța de a reveni, iar U-BT Cluj-Napoca a rămas neînvinsă pe plan intern: 80-74.

Liderii învingătoarei au fost DJ Seeley (17 puncte, 2 recuperări), Patrick Richard (17 puncte, 6 pase decisive, 2 recuperări) și Emanuel Cățe (11 puncte, 5 recuperări). De partea cealaltă, s-au remarcat Pavlin Ivanov (17 puncte, 4 pase decisive, 2 recuperări), Marc Loving (15 puncte, 4 recuperări), Rareș Uță (14 puncte, 9 recuperări) și Jay Threatt (11 puncte, 3 pase decisive, 2 recuperări).

Datorită acestui rezultat, gazdele ajung la un bilanț de 11-0 în Top 10. În schimb, oaspeții au cinci victorii și șase înfrângeri.

Ambele formații vor participa săptămâna viitoare la Final 8-ul Cupei României, organizat tot la Cluj-Napoca. CSU Sibiu va deschide turneul, duelându-se cu CSM Constanța, în timp ce U-Banca Transilvania se va confrunta cu CSO Voluntari în sferturile de finală ale competiției.

*foto: Bogdan Isailă/Baschet.ro

17 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    Hai
    Acasa, la telemea

    cu 2 luni în urmă (10.02.2024)
    • BC CSU Sibiu DND:

      Asteptam
      Mai mult de la tine

      cu 2 luni în urmă (10.02.2024)
    • BC CSU Sibiu clamun:

      Cu sau fara telemea, cum ți-e viața
      Noi avem telemeaua, voi fara Caritas ce faceți?

      cu 2 luni în urmă (10.02.2024)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      @dnd
      Atata timp cat unii dintre ai vostri bat toba si mai tare cand ne cantam inmul inainte si dupa meci si incita prin peste tot jucam ca acasa nu este loc de respect. Nu te incadrezi acolo, no harm no foul. Bafta!

      cu 2 luni în urmă (10.02.2024)
    • CSM CSU Oradea TheOptimiser:

      #studentU
      O adunătură de sălbatici și necivilizați, ce să te aștepți de la ei. Din stână toți scăpați...Și cică peste tot acasă, i-auzi ;))

      cu 2 luni în urmă (10.02.2024)
    • BC CSU Sibiu DND:

      stunendU
      Îți înțeleg micul off dar ai grijă că deja ai reușit să trezești niște dinozauri mult mai periculoși care se hrănesc doar cu ură. (Opti știe)



      Deși pe diferite site-uri suporterii clujeni chiar așteptau galeria Sibiului să trezească sala Horia Damian ....

      cu 2 luni în urmă (10.02.2024)
    Raspunde
  • varu silvois :

    victorie grea
    dupa un meci chinuit, dar era oarecum de asteptat. Nu as face comentarii negative despre evolutia echipei, dimpotriva sunt mandru de ei. Am totusi o remarca personala si anume faptul ca am asteptat trei ani sa nu-l mai vad la Cluj pe Kuti, sper sa nu mai treaca inca un an pana .....sa plece Lapusete la universitate, oriunde, chiar in Feroe..

    cu 2 luni în urmă (10.02.2024) Raspunde
  • BC CSU Sibiu clamun :

    Frumos meci
    Cred că azi Clujul era de bătut. Dar noi atât putem.

    cu 2 luni în urmă (10.02.2024)
    • 'mpepo:

      Ați dovedit că puteți
      Ați făcut un meci foarte bun. Fără inhibiții, curajos, ne-ați pus probleme cum nicio echipă din România nu a făcut-o. Felicitări!

      cu 2 luni în urmă (10.02.2024)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca CJ Stefan :

    Sibiu, aceeași nesimțiți
    Băi fraților mi se pare de bun simț să te oprești din scandări când suporterii adverși își cântă imnul. Nu?

    cu 2 luni în urmă (10.02.2024)
    • BC CSU Sibiu clamun:

      Sa cante galeria Sibiului
      Nu, Atâta timp cât imnul nu e înregistrat la OSIM, nu avem de unde știi că e ceva oficial. Așa că imnul vostru este doar o scandare pe voci, pentru că nu reușiți să armonizați niciodată. Se pare că la refren vă găsiți cadenta, dar fiind scurt va trece repede

      cu 2 luni în urmă (10.02.2024)
    • U BT Cluj-Napoca Stefan Cj:

      clamun
      Serios? Prietene furi curent, da rău!

      cu 2 luni în urmă (10.02.2024)
    • U BT Cluj-Napoca Delekon:

      1972
      E anul in care a fost compus imnul. Probabil inainte de a te naste tu. Si mai intesant e ca CSU Sibiu dateaza din 1971.

      Poate daca ai intelege faptul ca ai in fara munca unor generatii care au contribuit inainta ta, ai avea mai multa grija de ea.

      cu 2 luni în urmă (10.02.2024)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Delekon :

    Tis what is
    Cei de la Aris si Buducnost au stiut sa respecte imnul. Am vazut ca si arbitrii din eurocup au cam lasat anul asta imnul sa se termine inainte sa dea drumul la joc.

    Dar na, la noi mai e mult pana departe si e cumva pacat pentru jucatorii de la sibiu au avut mai mult respect pentru sport si au facut o figura frumoasa.

    cu 2 luni în urmă (10.02.2024) Raspunde
  • U1919 :

    Pacat pt frustrarea galeriei Sibiului
    O galerie superba a Sibiului care din pacate se intoarce la comportamentul total nesportiv din trecut. O galerie adevarata respecta imnul adversarilor cantat de o sala intreaga! Nu si a Sibiului, o galerie de frustati care in loc sa recunoasca valoarea lui U dupa acest parcurs splendid in cupe si sa aplaude prezentarea echipei( doar 2 din galerie au aplaudat) ei au incercat doar sa acopere la maxim imnul nostru si la inceputul meciului si la finalul meciului. Noi in schimb am aplaudat toata sala prezentarea echipei Sibiului.
    Si inca ceva: in frustrarea voastra maxima ca din nou plecati invinsi ati uitat sa mai scandati numele unui mare jucator sibian respectat de toti clujenii care l-au urmarit jucand baschet: TOCI!

    cu 2 luni în urmă (11.02.2024) Raspunde
  • TVG :

    Mai sa vezi!
    Voi credeti ca a venit cineva din Sibiu sa asculte imnul vostru oficial sau neoficial? Sunteti pe zi ce trece tot mai oradeni. Lor le inteleg frustrarea, de la voi ma asteptam la mai mult. Parca prin 1940 cand a contat cu adevarat ………. am aratat ce era de aratat. Sa va fie rusine!!!!

    cu 2 luni în urmă (12.02.2024) Raspunde
  • Vasilica :

    Doar zic
    Ca bun simt, un imn trebuie respectat. Sper din tot sufletul ca Ubsa reușească sa joaca la anul în liga ABA și Sibiul poate continua sa și sustina echipa pe la Focșani Târgu Jiu sau Constanța. Vechea mentalitate romaneasca: ne doare la basca de performanta voastră europeana ca noi avem o toba și atât. Cel mai bucuros sunt ca meciul a avut loc în sala Horia Demian deoarece galeria sibiana s a simțit ca acasă ( BT arena e pt competiții cu echipe adevarate).

    cu 2 luni în urmă (12.02.2024) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!