Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cortney Scott: "Nu negociez cu nicio echipă. Nu ştiu unde voi evolua în retur"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
30.12.2011

Situaţia actuală a echipei CS Otopeni o cunoaşte întreaga suflare baschetbalistică din România. Datorită problemelor financiare gruparea ilfoveană nu a mai putut plăti salariile jucătorilor care, rând pe rând, au părăsit formaţia ilfoveană. Primii au fost Jocovic, Popovic şi Medvedj, care au plecat în toiul campionatului. În pauza competiţională Angel Santana a semnat cu CSU Ploieşti, Bogdan Ţibîrnă a ajuns la CSM Oradea, iar Daniel Popescu este jucătorul BCM U Piteşti. Foarte interesant este faptul că gruparea ilfoveană nu a eliberat Federaţiei Române de Baschet sau jucătorilor o hârtie cum că secţia de baschet a CS Otopeni se va retrage din competiţiile interne.

Singurul a cărui situaţie este incertă e americanul Cortney Scott. Total Baschet a luat legătura cu sportivul în vârstă de 29 de ani care ne-a declarat că în momentul de faţă se află în Otopeni de unde încearcă să-şi găsească un alt angajament.

În momentul de faţă am revenit la Otopeni după sărbătorile pe care le-am petrecut alături de familia mea în România. Deocamdată nu ştiu ce voi face anul viitor, unde voi evolua. Am avut câteva discuţii, dar în cele din urmă nu s-au concretizat. Acum nu negociez cu nicio echipă. Mi-ar face plăcere să rămân în România. Vom vedea ce se întâmplă, ce îmi rezervă viitorul.

Referitor la situaţia actuală a echipei din Otopeni, Scott nu a putut să ne ofere mai multe detalii deoarece "totul e în aer".

Situaţia de la Otopeni este sub semnul întrebări. Adică nu am primit nicio hârtie oficială referitoare la faptul că secţia de baschet s-ar retrage din Divizia A. Pur şi simplu totul e în aer, iar managerul echipei(nr. Cătălin Voiculescu) nu îmi spune nimic. Majoritatea sportivilor de aici au semnat cu alte echipe şi Otopeni rămâne fără oameni. E trist, dar nu avem ce face. Voi vedea zilele următoare ce se întâmplă aici.

Americanul a evoluat în 15 partide pentru CS Otopeni înregistrând medii de 12.9 puncte, 6.9 recuperări pentru un index de 12.7 unităţi la eficienţă.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!