Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Costel Cernat: „Vom încera să facem două victorii la Constanţa”

Lucian Călinescu

Lucian Călinescu
17.04.2013

Costel Cernat a vorbit despre cele două meciuri pierdute de Farul la Piteşti, dar şi despre jocurile de la Constanţa.

 Meciul 2 a fost mult mai bun pentru noi decât primul. În primul joc am avut două accidentări, Petronic şi Santana. În al doilea joc am reuşit să evoluăm mult mai bine. Pe finalul partidei chiar am fi putut lua conducerea dacă Marian Minea înscria aruncarea de 3 puncte, iar aşa altul era jocul. S-a fluierat foarte slab, nu ştiu dacă a influenţat rezultatul dar nu este normal ca la nivel de Ligă Naţională să se arbitreze astfel. În al doilea meci ne-a lipsit un pic de şansă. Suntem nevoiţi să câştigăm meciurile de la Constanţa. Încă se mai joacă. Vom încerca să facem două victorii la Constanţa, iar după vom vedea. Suntem profesionişti şi ne facem treaba. Dacă vom câştiga în primul meci de la Constanţa, vom aborda al doilea joc cu alt moralul ridicat. Să nu uităm că la Constanţa, în campionat am câştigat la 18 puncte.

 Foto: Daniel Chiriac

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!