Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Craiova și Timișoara s-au desprins în playout-ul Ligii Naționale

Craiova și Timișoara s-au desprins în playout-ul Ligii Naționale

Playout-ul Ligii Naționale de Baschet Masculin a continuat în cursul serii de joi, 11 aprilie, când au avut loc următoarele meciuri ale celor patru serii. Gazde au fost SCM U Craiova, CSM Târgu Jiu, SCM Timișoara și CS Vâlcea 1924.

Iată cum au decurs partidele:

SCM U Craiova - Laguna București: 74-61 (16-22, 22-17, 16-16, 20-6)

Laguna și-a surprins din nou adversara pe parcursul primei reprize, la fel ca și în primul meci al seriei, elevii lui Milan Minic bazându-se în multiple rânduri pe un avantaj de opt puncte. Oltenii au reușit să revină și cu câteva atacuri înaintea pauzei au pus două posesii în față pe tabelă. Totuși, oaspeții au gestionat mai bine minutul rămas din sfertul al doilea și au condus cu 38-39 după actele primei reprize.

Partida a rămas echilibrată în al treilea sfert, perioadă în care s-au consemnat multe schimbări la conducere și Laguna s-a bazat pe un avantaj minim (54-55). Craiova a putut să facă diferență în ultimele 10 minute, cu un parțial de 20-6 și astfel s-a desprins în această serie de playout (2-0 la general), după ce la final tabela a indicat scorul de 74-61.

Nik Dragan a contribuit cu 21 de puncte, 8 recuperări și 2 capace pentru olteni, iar Matt Freeman a avut 14 puncte, 5 recuperări și 2 intercepții. Cei doi jucători au avut la un loc 8/12 din spatele arcului de cerc.

Liderii Lagunei București au fost Thomas Smallwood (21 de puncte, 5 recuperări, 2 pase decisive) și Sa’eed Nelson (14 puncte, 4 pase decisive, 4 mingi pierdute).

CSM Târgu Jiu - CSM Galați: 93-94 (15-18, 26-29, 27-17, 25-30)

Cel mai echilibrat meci al serii s-a jucat la Târgu Jiu, acolo unde CSM Galați a început mai bine și după ce a condus la trei puncte pe finalul primului sfert, ecartul s-a dublat până la pauză (41-47). Gorjenii au putut să răspundă pe măsură și au gestionat excelent sfertul al treilea, perioadă în care s-au dovedit a fi cu 10 puncte mai buni decât oponenții.

Finalul a fost extrem de dramatic. Gazdele păreau să scape în învingătoare cu câteva secunde rămase pe tabelă, însă Tate a adus un succes la limită pentru CSM Galați, 93-94, printr-o triplă pe sirenă. Scorul la general a devenit 1-1 și seria se va muta la Galați.

Jaylor Tate a încheiat cu 17 puncte, 8 pase decisive și 5/7 la libere, iar Marius Ciotlăuș și Shakem Johnson au avut câte 15 puncte, românul trecându-și în cont și 12 recuperări. Alți trei baschetbaliști ai oaspeților s-au aflat în double digits.

Dimitrius Underwood a fost la un pas de un nou triple-double (28 de puncte, 10 pase decisive, 9 recuperări, 6 mingi pierdute), prestația acestuia fiind dublată de cifrele lui Arsenije Vuckovic (21 de puncte, 4 recuperări, 2 pase decisive), însă reușitele s-au dovedit a fi insuficiente pentru CSM Târgu Jiu.

CS Vâlcea 1924 - CSM Focșani: 111-90 (25-23, 36-26, 20-21, 30-20)

Vâlcenii s-au răzbunat pentru înfrângerea din primul meci al seriei și au început să controleze partida a doua începând cu al doilea sfert. Ecartul a ajuns să fie format din două cifre la pauză, după ce gazdele au marcat 61 de puncte în primele 20 de minute ale întâlnirii și au primit 49.

Echipa antrenată de Hristu Șapera a bifat o repriză secundă la fel de solidă pe plan ofensiv și a depășit cu ușurință suta. Scorul final a fost 111-90, astfel că în Vrancea se va merge cu 1-1 la general.

Stephaun Branch s-a evidențiat cu 33 de puncte, 4 recuperări și 3 pase decisive, iar Peter Olisemeka a avut 21 de puncte, 12 recuperări, 6 pase decisive și 3/3 de la distanță.

Sherwood Brown a răspuns cu 21 de puncte, 6 recuperări și 4 pase decisive, iar Derryck Thornton Jr. a terminat cu 19 puncte, 4 recuperări, 3 pase decisive și 5 mingi pierdute.

SCM Timișoara - CSM Petrolul Ploiești: 74-69 (18-18, 13-10, 19-12, 24-29)

Timișorenii au revenit cu succes în sala proprie după exilul de la Arad, din debutul seriei cu Ploiești. Alb-violeții au terminat prima repriză cu un avantaj de trei puncte, 31-28, iar după aceea diferența a devenit treptat una formată din două cifre.

Echipa antrenată de Dragan Petricevic s-a dus până la +14 în această confruntare, dar în cele din urmă tabela a indicat 74-69, după ce vizitatorii au fost mai eficienți pe parcursul sfertului decisiv. Bănățenii au ajuns la 2-0 la general.

Luka Mitrovic a încheiat partida cu 25 de puncte, 4 pase decisive, 2 recuperări și 4/8 de la distanță, iar Adam Mirkovic l-a urmat cu 19 puncte, 11 recuperări, 2 pase decisive și 7/7 la libere.

În replică, Veljko Brkic a totalizat 21 de puncte și 13 recuperări, iar Kenneth Funderburk a avut 16 puncte, 10 pase decisive, 3 recuperări și 6/8 la libere.

Seriile vor continua pe 15 aprilie. Cu ocazia acestor confruntări, pe teren propriu vor evolua Laguna Sharks, CSM Galați, CSM Focșani și CSM Petrolul Ploiești.

*foto: Facebook SCM Craiova

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!