Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cristian Achim: "când primești 99 de puncte nu meriți să câștigi"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
18.11.2013

Foto: Andor Marton

Partida dintre CSM Oradea şi CSU Ploieşti a tras cortina peste etapa a 8-a din cadrul Ligii Naţionale de Baschet masculin. Prahovenii au avut câştig de cauză, impunându-se cu scorul de 99-91 după un duel extrem de interesant în care au beneficiar de procentaje excelente la aruncările din acţiune, 

Tehnicianul gazdelor, Cristian Achim, a vorbit la finele partidei despre evoluţia echipei sale.

"Am avut parte de un meci extraordinar de spectaculos și sunt convins de faptul că publicul a gustat acest joc. Spun asta pentru că am primit foarte multe felicitări imediat după încheierea partidei. Eu sunt extrem de dezamăgit pentru faptul că am primit un număr atât de mare de puncte. Nu m-am gândit că dacă putem să înscriem 91 de puncte împotriva acestui adversar vom pierde. O echipă serioasă așa cum ne pretindem să fim nu avem nicio scuză dacă încasăm 99 puncte. Chiar dacă ni le-a dat o echipă de calitate superioară, așa cum este Asesoft.

Am primit aproape de 60% la aruncările de trei puncte și de această dată. Ajung să cred că avem o problemă la acest capitol. Sunt multe meciuri când primim atât de multe coșuri de trei puncte pe un procentaj apropiat de 60%. Sunt dezamăgit de numărul de puncte primite. Știu cine e Asesoft, știu ce jucători are această echipă, dar tot nu este admisibil să primești atâtea puncte. Pentru mine este mult prea mult. E adevărat că patru aruncări ale Asesoftului au fost marcate pe ultima secundă de atac. Alte mingi au intrat în coș deși aruncările au fost contestate de jucătorii noștri. Până la urmă mingile alea au intrat și nu contează nimic altceva.

Chiar și în condițiile astea am avut un avantaj de cinci puncte cu patru minute înainte de final. Adică în condițiile în care Asesoftul a aruncat atât de precis noi am fost în joc până la final. Din păcate am irosit câteva libere și am ratat câteva aruncări pe final.

Nu mi se pare normal să nu facem nici măcar un fault pe parcursul primelor 5-6 minute ale sfertului 3. Pur și simplu nu am făcut nimic ca să-i oprim din punct de vedere defensiv. Am executat foarte bine pe faza ofensivă în acea perioadă, însă adversarul a venit imediat și a răspuns. Nu am făcut un fault, nu am făcut nimic măcar să fragmentăm jocul în acele momente. Din punctul meu de vedere nu este admisibil.

În concluzie, când primești 99 de puncte nu meriți să câștigi. Mă bucur că lumea care a venit la sală s-a bucurat de un asemenea spectacol. Chiar dacă eu sunt dezamăgit."

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!