Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
CSM CSU Oradea se deplasează în cadrul etapei a 7-a în fieful campioanei en-titre și a liderului la zi din LNBM, U-Banca Transilvania Cluj-Napoca. Derby-ul dintre cele două formații a fost analizat pe scurt și de antrenorul orădenilor, Cristian Achim.
„A fost o perioadă lungă de antrenamente, de lunea aceasta având efectivul aproape complet, incluzându-i pe jucătorii care au evoluat pentru echipa națională. Nu am mai avut 13 jucători la dispoziție de foarte mult timp, ceea ce este bine în condițiile date. Am avut două meciuri, consider eu utile, în perioada de întrerupere a campionatului. Mergem încrezători la Cluj-Napoca pentru meciul cu echipa campioană. Este clar că ambele echipe își vor dori victoria și este genul de meci în care toată lumea se mobilizează automat, neavând nevoie de vreo altă sursă de motivare. Se va juca cu ambiție, tare. Vom vedea ce va fi la fața locului”, a concluzionat Achim, citat de site-ul oficial al clubului bihorean.
Semifinalistele din ultimul sezon s-au întâlnit ultima dată tot la Cluj-Napoca, în luna mai, atunci când U-BT a câștigat decisivul seriei încheiate în 5 meciuri, Clujul calificându-se astfel în finala campionatului.
Cel de-al 47-lea episod al seriei Cluj vs. Oradea este programat sâmbătă, 2 decembrie, în Polivalenta din Cluj-Napoca. Cei care nu vor ajunge la sală vor putea urmări în direct partida pe DigiSport, începând cu ora 20:00.
*Foto: Roby Boros (Facebook CSM Oradea)
U BT Cluj-Napoca închide în minim de meciuri seria cu CS Vâlcea
Ainars Bagatskis acuză Oradea de lipsă de fairplay: „Au faultat, inclusiv d...
CSM Oradea a preluat conducerea în semifinala cu CSO Voluntari
U BT Cluj-Napoca închide în minim de meciuri seria cu CS Vâlcea
Victorie clară pentru CSM Oradea, care egalează seria cu CSO Voluntari
Ainars Bagatskis acuză Oradea de lipsă de fairplay: „Au faultat, inclusiv d...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!