Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cristian Achim: ”Gazdele au fost superioare în toate aspectele pe parcursul jocului”

Valentin Todea, David Istrate

Valentin Todea, David Istrate
14.05.2019

Cristian Achim: ”Gazdele au fost superioare în toate aspectele pe parcursul jocului”

CSM CSU Oradea a pierdut confruntarea cu numărul doi din semifinalele campionatului cu U-BT Cluj-Napoca, disputată pe terenul grupării alb-negre, scor 92-82. La finalul întâlnirii din BTarena, antrenorul bihorenilor, Cristian Achim, a oferit o scurtă analiză a meciului în fața reprezentanților presei:

„Este simplu de descris, gazdele au fost astăzi superioare în toate aspectele pe parcursul jocului, au meritat să câștige, iar noi din păcate în acest al doilea meci nu ne-am ridicat la nivelul dorit pentru un astfel de meci, și cu asta am cam spus totul.

Sincer, eu personal am crezut că pot să câștig și al doilea meci, și atunci seria era foarte greu de întors. În momentul de față este egal, avantajul terenului propriu în aceste condiții nu știu cât contează. Va conta cu siguranță în fața propriilor fani dar nu într-un mod care să balanseze definitiv în favoarea noastră. Rămâne să vedem ce se va întâmpla.

Se pare că unii dintre jucători, nu știu, la nivel subconștient poate au fost mulțumiți cu o singură victorie și deși am încercat să combat treaba asta prin toate mijloacele se pare că nu am reușit.”

*Foto: Valentin Todea/Total Baschet
Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!