Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cristian Achim: "Mă bucur că începem să revenim la forma din sezonul trecut"

Alin Bistran

Alin Bistran
20.10.2011


CSM Oradea a totalizat trei victorii în patru partide disputate.

Miercuri seară CSM Oradea s-a impus clar în faţa celor de la CSM Bucureşti, într-o partidă contând pentru etapa a IV-a a Diviziei A masculine de baschet. Gruparea gazdă a învins la 24 de puncte formaţia ce săptămâna trecută învingea campioana en-titră a României, U Mobitelco Cluj-Napoca.

La finalul jocului Cristian Achim s-a declarat mulţumit pentru victorie bucurându-se că echipa revine la forma din sezonul trecut.

A fost o victorie importantă împotriva unei echipe foarte bune, şi mă bucur atât pentru jocul prestat cât şi pentru rezultat. Am încercat să ţinem şi de puncte la sfârşit, poate va conta şi diferenţa la finalul campionatului. Îmi felicit toţi jucătorii, eu cred că diferenţa a făcut-o apărarea deoarece în defensivă am jucat aşa cum trebuie să te aperi împotriva unei echipe foarte bune. Căruţaşu a fost într-o formă impecabilă, are o ştiinţă a jocului foarte bună şi o valoare deosebită. Mă bucur că începem să revenim la forma din sezonul trecut, mă bucur şi pentru noul jucător (Gediminas Navickas) că a reuşit să se integreze destul de bine în acest timp scurt.

Tehnicianul orădenilor a afirmat că înaintea jocului presiunea era mare deoarece bucureştenii veneau după o victorie importantă.

Presiunea este mare, ştiam că CSM Bucureşti este o echipă bună, mai ales că ei venise după o victorie împotriva campioanei la Cluj şi chiar m-am temut de joc. Trebuie să fim atenţi la fiecare meci deoarece nu există echipă cu care să câştigi uşor, în afară Iaşiului.

De asemenea Achim doreşte să mulţumească publicului orădean care s-a dovedit a fi din nou al 6-lea jucător.

Ţin să mulţumesc foarte mult publicului deoarece când jucam acasă plecăm ca şi favoriţi cu câteva procente în plus, chiar o zic cu toată tăria, avem un public foarte frumos şi am o satisfacţie uriaşă când văd când sală plină.

Referitor la faultul tehnic acordat lui Nemanja Maric tehnicianul originar din Râmnicu Vâlcea afirmă că acesta a fost nervos pe el şi nicidecum pe arbitraj.

Maric a luat greşeală tehnică deoarece şi-a scos proteză din gură şi a dat cu ea în afara terenului, fiind nervos pe el că a făcut o greşeală despre care am mai discutat şi nu pe arbitraj.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!