Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cristian Achim: „Mai avem nevoie de trei victorii, pentru a accede în playoff”

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
07.03.2011

Etapa trecută, CSM Oradea a prestat un joc bun pe terenul formației campioane, CSU Asesoft Ploiești. Orădenii au condus după 10 minute cu 25-17, diferența crescând și la 11 puncte în cursul actului secund, însă gazdele s-au impus la final, scor 87-78. După acest eșec, CSM Oradea se menține pe locul al 6-lea în clasament, la egalitate de puncte cu locul 7, BCM Pitești și locul 8, CS Otopeni, beneficiând de un coșaveraj mai bun. Totalbaschet.ro a stat de vorbă cu tehnicianul formației ardelene, Cristian Achim, care a vorbit atât despre meciurile disputate duminica trecută, cât și despre numărul total de victorii de care echipa sa are nevoie pentru a se califica în playoff.

Ce părere aveți despre rezultatele înregistrate în meciurile de duminică? V-ați așteptat să învingă Otopeniul? 

Rezultatul de la Pitești nu e neaparat o surpriză, părerea mea. Șansele echipelor înainte de meci erau 50-50, poate cu un mic plus pentru gazde căci jucau pe teren propriu. În schimb la meciul Steaua cu Otopeni, gazdele porneau clar din postura de favorite. Am vazut meciul a fost interesant, oricum bravo Otopeniului, felicitări lor, au jucat foarte bine.

După aceste rezultate, devine capital meciul de la Rovinari, pentru o clasare mai buna în playoff?

Pentru noi este prioritar playoff-ul, nu o clasare mai bună, nu dorescă să ocupăm locul 9 la finalul sezonului regulat. Nu este neaparat decisiv, deoarece mai avem totuși acasă trei meciuri, însă este important.

Care este numărul minim de victorii pe care trebuie să-l obțină Oradea, în următoarele jocuri, pentru a se clasa în primele 8 echipe?

În situația de față, 17, mai avem nevoie de încă trei victorii. Jocul cu Brașov e cel mai abordabil, însă în rest sunt semne de întrebare, nu e niciuna sigură. Rovinari este o echipă asemeni nouă, însă joacă pe teren propriu, iar Târgu Mureș ne sunt superiori valoric, orice s-ar zice. Bineînțeles acest lucru nu este decisiv, faptul că ne sunt superiori valorici, dovadă fiind și jocul foarte bun pe care l-am prestat în tur. Îmi aduc aminte că am condus o bună parte din meci, până în sfertul 3.

 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!