Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cristian Achim: „Nu e posibil să te prezinți așa din punct de vedere mental la un meci oficial”

Cristian Achim: „Nu e posibil să te prezinți așa din punct de vedere mental la un meci oficial”

CSM CSU Oradea a trecut la un bilanț de 14-3 în cadrul ierarhiei din Top 10, în urma victoriei cu 66-64 împotriva lui Dinamo București. „Leii Roșii” au fost la ultimul meci de acasă înaintea playoff-ului LNBM.

La finalul întâlnirii cu trupa din Șoseaua Ștefan cel Mare, din cursul serii de vineri (29.03), Cristian Achim a vorbit pentru csmoradea.ro. Antrenorul vicecampioanei a tras următoarele concluzii:

„Am început și continuat acest meci într-o lipsă de concentrare și motivație inexplicabile. Este inadmisibil să ne prezentăm la un meci în acest fel. Este adevărat, Tarolis și Gaddy nu au făcut niciun antrenament cu echipa toată săptămâna. De asemenea, pentru a avea numărul minim necesar de sportivi la antrenamente am adus un copil de la academie. Însă acestea nu sunt motive care să justifice lipsa de concentrare. Nu e posibil să te prezinți așa din punct de vedere mental la un meci oficial. 20 de posesii pierdute. Nu mai avem ce să vorbim despre baschet. Dacă aveam jumătate din acest număr meciul era câștigat la altă diferență de puncte.

Mai avem 10 zile până la playoff și ne prezentăm în acest fel. Singurul lucru bun, din foarte multe puncte de vedere de această dată, este că am câștigat meciul. Atât și nimic mai mult.”

CSM Oradea va încheia sezonul regulat pe 4 aprilie, în fieful celor de la U-BT Cluj-Napoca.

*foto: Facebook CSM Oradea

1 comentariu la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea sup.OR.ter :

    O nedumerire
    Eu credeam ca pregatirea echipei si din punct de vedere mental,face parte din fisa postului a celor doi antrenori.
    Daca nu e asa,atunci sa mai angajam un psiholog !😂

    cu 7 luni în urmă (30.03.2024) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!