Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cristian Achim: „Până la urmă luăm o bătaie la 30 de puncte și ne revenim”

Claudiu Dekan

Claudiu Dekan
27.02.2014

CSM Oradea a învis și a patra oară în acest sezon pe BC Timișoara după un meci în care a fost condusă tot timpul până cu 8 secunde înainte de final. Scorul a fost de 59-58, iar Cristian Achim s-a arătat încântat de rezultatele echipei, dar complet nemulțumit de jocul prestat și de evoluția unor jucători. 

Iată declarația sa de la finalul partidei:

„Am ajuns la șase victorii consecutive, am bătut Timișoara a patra oară. Am câștigat al nu știu câtelea meci pe final, ceea ce arată tăria de caracter și nivelul apărării. Cert este că mă bucur pentru acest lucru, dar am și foarte multe nemulțumiri, chiar dacă e bizar să vorbim de nemulțumiri când sunt șase victorii consecutive și primul loc în campionat. Nu ar fi corect să trec peste ele. Este clar că echipei îi lipsește potențialul ofensiv. Noi marcam 59 de puncte în 2 sferturi și jumate. Nu e doar lipsa lui Marcovic, dar parcă nu mai suntem noi. Câțiva jucători joacă mult sub prima parte a campionatului, ceea ce ne pune semne de întrebare. Sigur că putem avea o scuză, că am jucat din 3 în 3 zile, dar eu nu o accept. Nu mă intreseaza acest aspect, deoarece nu cred că e motivul principal. Poate fi și o oboseală mentală. Va trebui neapărat să continui analiză jocului. Am avut și puțin ghinion cu coșurile pe final de atac a timișorenilor. Voi încerca cu toate puterile mele să reglez problemele. 

Pentru mine e puțin rușinos ca o echipă așa cum suntem noi, mult mai fizică decât anul trecut să avem un astfel de deficit la recuperări și sunt extrem de supărat pe acest aspect. Este inadmisibil și nu îmi explic. Noi facem 5 faulturi în primele 2 sferuri... nu se poate așa ceva. Ne arată că nu avem agresivitatea pe care ne-o dorim. Sigur că după numărul de puncte primite pare bizar că nu am primit prea multe în ultimele meciuri, având în vedere lipsa de recuperări. Este ilogic. 

Nu vom putea reveni în toate meciurile, e cert. Principalul nostru obiectiv a fost să nu plecăm cu handicap și totuși după 5 minute erau 10 puncte diferență pentru ei. E perfect că întoarcem meciurile, dar nu e normal ca tot timpul să plecăm cu handicap. Plus că nu facem recuperări și marcăm tot mai puține puncte. Așa nu se mai poate. Sigur că dacă jucătorii care marcau câte 10 puncte și acum lipsesc total, este logic, plus lipsa lui Markovic, dar totuși tot inadmisibil e. Până la urmă luăm o bătaie la 30 de puncte și ne revenim brusc și intrăm pe un făgaș normal.”

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!