Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cristian Achim: "Strategia noastră nu s-a schimbat"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
18.06.2011

Săptămâna aceasta s-a dovedit a fi una foarte activă pe piaţa transferurilor pentru CSM Oradea. Conducerea clubului de pe malul Crişului Repede a obţinut semnătura sportivilor Milos Pesic şi Silviu Lupusavei, dar şi înţelegeri verbale din partea sportivilor Sasha Topchov şi Nemanja Maric.

Contactat de către totalbaschet.ro antrenorul formaţiei clasate la finele sezonului trecut pe locul 6, Cristian Achim, a răspuns întrebărilor venite din partea noastră. Chestionat cum ar caracteriza noile achiziţii, tehnicianul originar din Râmnicu Vâlcea a răspuns următoarele:

Trebuie să facem o diferenţiere între cei doi, unul e jucător român iar celălalt este străin. La noi în România, datorită regulii cu un jucător român pe teren, sportivii români au un statut aparte. Pesic este un jucător care este foarte bun, eu am mare încredere în el că se va potrivi în sistemul nostru. Sigur că există voci care afirmă că la Cluj nu s-a adaptat şi a jucat modest, dar eu cred în el. Sper din tot sufletul ca la sfârşitul campionatului să demonstreze că are valoare şi că achiziţia noastră a fost una corectă şi inspirată.
Lupusavei este un jucător cu un caracter deosebit, care răspunde foarte bine unor situaţii de joc şi nu în ultimul rând trebuia să completăm lotul cu un jucător pentru a fi 13, exact ca şi în sezonul trecut. De asemenea Lupusavei se încadrează în plafonul salarial impus de conducere şi sponsori. Achiziţia lui este făcuţă şi pentru a evita o situaţie pe care am avut-o anul trecut, legată de accidentarea lui Ştefan Vasile. Dacă vom avea o situaţie similară atunci am fi acoperiţi.

De asemenea Cristian Achim a afirmat că strategia clubului nu s-a schimbat odată cu venirea celor doi, iar în continuare se va miza pe jucătorii tineri.

În ceea ce priveşte jucătorii români strategia noastră nu s-a schimbat. Însfârşit, s-a concretizat proiectul cu Divizia B. Grija noastră pentru jucătorii tineri români este una deosebită. După cum bine ştiţi am dorit să facem Divizia B încă de anul trecut însă din cauza unei promisiuni neonorate proiectul a picat în ultimul moment, dar ca strategie a fost gândită încă de atunci. Din fericire acum echipa s-a creat, iar grija noastră pentru aceşti tineri este una foarte atentă. În plus şi la Divizia A vom miza pe acelaşi nucleu de jucători tineri români pe care eu îi consider foarte talentaţi şi cărora le vom acorda credit în continuare.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!