Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CRONICĂ. BC Timişoara - CSU Cuadripol Braşov 80-75

Adrian Cojocaru

Adrian Cojocaru
26.01.2011

BC Timişoara s-a întrebuinţat mai mult decât ar fi vrut pentru a trece de echipa din Braşov. Timişorenii erau pregătiţi de un antrenament uşor în vederea meciului mult mai dificil cu Asesoft de sâmbătă, dar au dat peste o nucă tare. Formaţia pregătită de Dragan Petricevic a făcut un tur de forţă până la pauză, când conducea cu 50-29. Ceea ce părea o partidă total dezechilibrată s-a dovedit a fi un meci strâns, în partea secundă, când braşovenii au recuperat 19 puncte din cele 21 de pe tabelă. Timişorenii l-au pierdut după primele nouă minute pe Dan Păltinişanu - entorsă la gleznă, iar cum celălalt pivot Ivan Miskovic a fost şi el accidentat, Petricevic a forţat cu tânărul Mihuţi tot sfertul trei. Pe fondul relaxării, gazdele au ratat multe încercări de după linia de 6,75 m, iar braşovenii s-au apropiat încet pe tabelă. Un parţial incredibil de 15-0 şi distanţa a fost redusă la doar 9 lungimi. După un fault tehnic acordat la Pesic în debutul actului patru, oaspeţii au profitat şi i-au obligat pe cei prezenţi în sală să stea cu ochii pe tabelă: 63-57! Mai mult, trupa lui Milorad Perovic a plusat şi mai avea doar 2 puncte de recuperat cu 5 minute rămase din ultimul sfert, 65-63 pentru gazde! Petricevic a simţit că gluma se îngroaşă şi a cerut time-out. I-a trimis în teren pe veteranii Dzambic, Markovic şi Habus care nu au mai dat emoţii şi au adus victoria echipei de pe Bega. În cele din urmă, tabela a fost sigilată la 80-75, într-un meci în care braşovenii au arătat că pot juca un baschet de calitate.

Cei mai buni marcatori ai timişorenilor au fost Markovic şi Pesic cu câte 21 de puncte, iar de la braşoveni s-au remarcat Zeliko Bubanja - double-double (25 de puncte, 10 recuperări, 3 pase decisive), respectiv Bogdan Drăguş cu 20 de puncte.

BC Timişoara acumulează 26 de puncte şi va întâlni sâmbătă, Asesoftul pe teren propriu, în timp ce CSU Cuadripol Braşov rămâne penultima în ierarhie cu 19 puncte şi va juca etapa viitoare, acasă cu CS Otopeni.    

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!