Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cronică. Cupa României, masculin: BC Timişoara - BC Mureş Tg-Mureş, 90-67

Adrian Cojocaru

Adrian Cojocaru
17.09.2011

"BC Mureş e o echipă cu multe individualităţi. Rămâne de văzut dacă vor juca precum o echipă", spunea antrenorul formaţiei BC Timişoara, Predrag Badnjarevic înainte de meciul dintre alb-violeţi şi formaţia de pe Mureş. Deşi nu cunoaşte deloc campionatul nostru, sârbul a anticipat perfect jocul de sâmbătă seara, iar pariorii ar fi trebuit să citească printre rânduri pentru un pronostic corect.

Partida dintre Leii din Banat şi ardeleni era printre capetele de afiş ale optimilor Cupei. Startul oficial pentru ambele formaţii după o vară de pregătiri şi încercări. Cu multe transferuri importante de o parte şi de cealaltă, cei aproximativ 1000 de spectatori din sala Olimpia aveau garantat show-ul de pe parchet.

Lucrurile au început însă groaznic pentru gazde. Cooley, Stănescu, Watson, Lăpuşte şi Forte au făcut legea pe teren în primele minute. Jovanovic, Cuic, Popescu, Archie şi Sarovic au rămas năuiciţi. JuJan a apăsat din start pedala acceleraţie, iar Watson i-a ţintuit pe timişoreni cu şuturile de la distanţă, astfel că după doar câteva minute, ardelenii aveau 12-4 pe tabelă. Badnjarevic a cerut într-un final time-out şi i-a reorganizat pe ai săi. Leii din Banat au început să se apere agresiv şi au crescut şi ei turaţia. Archie şi Sarovic au dat şi ei drumul la aruncările de 3 puncte, iar Jovanovic nu a iertat la pătrunderi cu pasele decisive pentru colegii săi. Mureşenii au început să comită tot mai multe faulturi, forţaţi în primul rând de jocul gazdelor. Stănescu, Cooley sau Lăpuşte au început să numere greşelile de pe tabelă. Timişoara a forţat pe final de repriză şi a trecut pentru prima oară la conducere în minutul 9. Sfertul de debut s-a încheiat cu 2 lungimi avans pentru gazde, 25-23.

Sfertul doi a început tot cu dominarea timişoreană. Alb-violeţii nu le-au dat niciun răgaz oaspeţilor să se reorganizeze, iar trupa lui Deri Csaba a început să simtă şi mental că pierde frâiele jocului. În câteva minute, Leii din Banat aveau deja 10 puncte avans şi dictau ritmul. De partea cealaltă, tot mai multă frustrate pentru trupa de pe Mureş, concretizată şi cu câteva faulturi tehnice dictate pentru proteste. Watson şi Cooley au fost singurii care au răspuns prin puncte importante pe tabelă, iar la pauză, Timişoara conducea cu aceeaşi diferenţă de 10 puncte.

Stănescu şi compania au căutat un antidot pentru jocul agresiv şi în viteză al timişorenilor, dar nu au avut deloc succes. Ba mai mult, sfertul trei a fost catastrofal pentru oaspeţi. Stănescu şi Lăpuşte aveau deja 4 greşeli personale, Cooley 3, iar Forte a mai făcut şi el 3 în doar câteva minute. De partea cealaltă, Archie mai avea puţin şi ajungea la tavan să schimbe becurile la fiecare recuperare, atât ofensivă cât şi defensivă, în timp ce Sarovic trimitea regulat câte un "trasor" de 3 puncte. Badnjarevic a putut chiar să îşi odihnească jucătorii din primul "cinci" fără să se simtă pe tabelă. BC Mureş a evoluat cu multă frică şi s-a mulţumit să facă act de prezenţă pe parchet. Doar 9 puncte în tot sfertul, faţă de 25 ale Timişoarei, motivată excelent din teren de Popescu. Ex-stelistul a simţit momentul oportun şi după un coş cu fault obţinut de el, a început să trimită inimioare către public. Aici s-a făcut şi cea mai mare diferenţă a meciului, 32 de puncte, un lucru care părea imposibil după cum a început meciul şi după cele două distribuţii de pe parchet.

În ultimul sfert, Deri Csaba nu a avut că să facă şi a riscat cu Stănescu, Lăpuşte, Watson şi Cooley, toţi cu 4 greşeli. În cele din urmă Watson a ieşit cu 5 erori în cont. Timişorenii au învăţat probabil de la sârbo-germanul Sarovic că nemţii sunt supranumiţi "panzerele" pentru că îţi dau atâtea cât pot. Asta au încercat şi Leii din Banat în ultimul sfert. Gazdele au fost mereu în atac, dar au şi ratat destul, în timp ce Mureşul, aflat la 30 de puncte în spate a fost "scos" din belea de Paliciuc, cu trei aruncări consecutive de 3 puncte. Gazdele au refăcut însă din nou diferenţa, până în ultimul minut. Şi-au adus aminte probabil că nu e suficient să fii doar pe jumătate german şi au cedat cu mare lejeritate 7 puncte, ultimele 2 chiar pe sirenă, astfel încât mureşenii să mai aibă totuşi speranţa unui retur miraculos. 

Cei mai buni marcatori:

BC Timişoara: Archie şi Jovanovic 22 de puncte, Sarovic 15, Popescu 13

BC Mureş: Watson 17 puncte, Cooley 15.

Timişorenii câştigă un meci în care au evoluat exact ca în perioada de pregătiri, în timp ce trupa din Târgu-Mureş a arătat ca o echipă doar în primele 7 minute. Returul se joacă vineri, la Târgu-Mureş, de la ora 19:00.

sursa foto: sporttim.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!