Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CS Dinamo Știința primește vizita celor de la CSU Sibiu

CS Dinamo Știința primește vizita celor de la CSU Sibiu

CS Dinamo Știința București primește vizita celor de la CSU Sibiu în etapa a treia a LNBM – Grupa valorică A. Partida se va desfăsura în sala Dinamo,sâmbătă ( 26.10) de la ora 20.15.

În cadrul competiției interne, cele două formații s-au confruntat de 33 de ori. Dinamo și-a adjudecat 21 de partide, în timp ce Sibiul a ieșit victorioasă doar în 12 rânduri.

Revenind la prezent, ambele formații vin după o înfrângere pe terenul campioanei României, CSM CSU Oradea. Dinamoviștii au jucat în LNBM, în timp ce meciul Sibiului a contat pentru Fiba Europe Cup.

Competiția nu a fost singura diferență dintre cele două partide.

Dinamo a pierdut partida la o diferență de 20 de puncte și a suferit vizibil pe faza defensivă. Nici pe faza ofensivă lucrurile nu au stat mult mai bine pentru jucătorii lui Tudor Costescu, orădenii au reușit să îl limiteze pe Mladen Jeremic și să oprească coborârea pe pick and roll a lui Ousmane Barro, pivotul neavând nici o aruncare din acțiune pe toată durata partidei.

De cealaltă parte sibienii au oferit o replică extrem de solidă și au pierdut cu greu partida, în prelungiri. Din punct de vedere ofensiv echipa lui Dan Fleșeriu s-a bazat pe Jared Jordan, jucător care a fost implicat în creație la majoritatea acțiunilor, și pe Barry Steward, care a fost de neoprit și a terminat partida cu 8/12 la aruncările de la distanță pentru un total de 29 de puncte. De asemenea jucătorii cu talie ai Sibiului au dominat lupta sub panou în anumite perioade ale jocului.

Rămâne de văzut în ce măsură etapa intermediară și kilometri parcurși în această săptămână vor afecta jucători vicecampioanei.Cu siguranță partida cu Dinamo va fi una în care vor fi nevoiți să depună eforturi sporite în apărarea colectivă, cât și în apărarea relației de 1 la 1.

Cum în cupele europene nu este obligatorie folosirea jucătorului autohton, Dan Fleșeriu nu a mizat decât 10 minute pe serviciile lui Lucas Tohătan, jucător care cu siguranță va evolua mai mult în LNBM, mai ales în condițiile în care Aurelian Gavriloaia nu va fi disponibil la ora începerii partidei.

Fanii celor două echipe pot urmări partida în direct pe Digisport 4 și Digisport 4 HD, sâmbătă de la ora 20:15

*foto: facebook BC CSU Sibiu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!