Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CS Universitatea Cluj învinge pe teren propriu formaţia CS PH Miercurea Ciuc

Andra Olpretean

Andra Olpretean
06.04.2014

Foto: silviucristeaphotography.blogspot.ro

CS Universitatea Cluj-Napoca a întâlnit sâmbătă formaţia CS PH Miercurea Ciuc în cadrul derby-ului Seriei a II-a din cadrul Ligii I de baschet masculin. Alb-negrii au reuşit să se impună din nou pe teren propriu cu scorul de 79- 67 (17-14, 21-15, 22-21, 19-17).

Popa Carmin, tehnicianul clujenilor a început partida cu Crainic, Foalea, Racoviţan, Bercean şi Rus, în timp ce Laszlofy Botond i-a trimis în teren pe Vita, Dogaru, Faur, Borşa şi Hejas.

În ceea ce priveşte cursul jocului, primele 5 puncte ale clujenilor au fost marcate de Nicu Foalea, iar de cealaltă parte, Borşa este cel care adauga acelaşi număr de puncte în contul ciucanilor. Primul sfert a fost destul de strâns, cu faze rapide de atac la ambele panouri, motiv pentru care, la finalul celor 10 minute de joc, tabela de marcaj arăta doar 3 puncte în favoarea gazdelor, scor 17-14.

În sfertul doi, jucătorii lui „U” Cluj au reuşit să mărească diferenţa după o suită de coşuri marcate atât de la linia de 2 puncte, cât şi din afara semicercului. Ratările oaspeţilor de pe parcursul acestui sfert i-au dus pe clujeni la 11 puncte în faţa adversarilor, astfel că la finalul reprizei scorul era de 38-29.

Pauza a fost un sfetnic bun pentru ambele echipe, jucatorii revenind pe teren mult mai motivați. Ciucanii încearcă totuşi să reducă din handicap cu ajutorul lui Sabin Faur care a înscris, nu mai puţin de 11 puncte în acestă repriză. În ciuda eforturilor depuse, gazdele reușesc să se mențină la conducere și să încheie sfertul trei cu scorul de 60-50.

Începutul ultimului sfert a fost unul plin de emoții după ce oaspeţii au reușit să se apropie de formația clujeană. Aceştia au profitat de apărarea slabă şi de greşelile comise pe faza de atac şi au făcut ca dupa 4 minute de joc, diferenţa de scor să fie de doar 3 puncte. Clujenii nu s-au lăsat însă intimidaţi şi au reuşit să prindă din nou elan, impunându-se cu scorul de 79-67.

Cel mai bun marcator al clujenilor a fost Nicolae Foalea cu 29 de puncte, urmat de Mihai Racoviţan cu 13, în timp ce de la Miercurea Ciuc s-au remarcat Sabin Faur cu 21 de puncte, precedat de Octavian Boian cu 13 puncte.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!