CS Vâlcea 1924 s-a impus pe terenul lui CSM Târgu Jiu, scor 95-74, în etapa a doua a Ligii Naționale de Baschet Masculin.
Gazdele i-au avut în primul cinci pe Gribinic, Djonkam, Berca, Cooper și Diaby, în timp ce Râmnicu Vâlcea a început în formula Gabriel, Hudson, Casale, Lacomte, Uță.
Târgu Jiu a început mai bine meciul, cu coșuri de 3 puncte din partea lui Diaby și Cooper (8-3). Cu patru minute de jucat, gazdele erau în față, scor 17-13, după reușita lui Djonkam după pasa lui Diaby. Vâlcenii nu s-au abătut însă de la stilul lor de joc și au atacat constant inelul în primul sfert, au transformat 10/12 de la libere și au încheiat prima perioadă cu un run de 11-0 cu care stabilit scorul la 17-24.
Oaspeții au pus repede cinci puncte pe tabelă în sfertul secund (19-29), fapt ce l-a forțat pe antrenorul Miljkovic să ceară time-out. Putback-ul lui Uță a consemnat un run de 20-2 pentru oaspeți (19-33), întrerupt de tripla lui Luca Cârstea. După două libere înscrise de Lacomte, Târgu Jiu a decis să atace mai mult inelul și au venit la 7 puncte de adversari (30-37). Scorul pauzei a fost stabilit însă de un buzzer pe sirenă semnat de Tyrell Jones, din pasa lui Lucas Tohătan (32-43).
Tip dunk-ul lui Kenny Gabriel a deschis a doua repriză. Tohătan, Diaby și Cârcoană au înscris din spatele liniei de 3 puncte. Un lay-up al lui Gribinic s-a „soldat” și cu un fault tehnic pentru antrenorul său, care ceruse un and-one. Au mai urmat alte 5 libere ale echipei din Vâlcea, pentru ca tripla lui Evans să stabilească scorul după 30 de minute (47-63).
Același Evans a deschis ultimul act cu o triplă și a apropiat Târgu Jiu la 13 puncte. Avea însă să fie cea mai mică diferență din sfertul decisiv. Hudson și McCaffery au adus o diferență liniștitoare pe tabelă în favoarea oaspeților, chiar și de 22 de puncte (60-82). Căpitanul Nicoară a pus ultimele puncte pe tabelă, după o intercepție, și Vâlcea se impune în deplasare, scor final 74-95.
Arron Evans a fost cel mai bun marcator al gazdelor, cu 21 de puncte. Stefan Gribinic a înscris 14 puncte în timp ce Modibo Diaby a adunat 10 puncte cu 5 recuperări. Pentru învingători s-a remarcat Cornelius Hudson, cu 25 de puncte, 6 recuperări și 4 pase decisive. Deandre Pickney și Emmanuel Lacomte au înscris fiecare câte 11 puncte.
După acest meci, CS Vâlcea ajunge la un palmares de 2-0, după ce a trecut în prima rundă de CSM Galați. De partea cealaltă, gorjenii încasează a doua înfrângere consecutivă, după cea suferită cu Oradea.
Runda viitoare, Târgu Jiu va juca la mijlocul săptămânii, în deplasare, la CSO Voluntari, în timp ce Vâlcea stă, pentru ca apoi să întâlnească în weekend CSM CSU Oradea.
*foto: facebook CS Vâlcea 1924
Exclusiv. Daron Russell va putea evolua pentru România în următoarea fereas...
Exclusiv. Cristian Achim anunță o nouă absență în lot, la debutul în LNBM
Programul și transmisiunile primei etape din Liga Națională de Baschet Masc...
Exclusiv. Cristian Achim anunță o nouă absență în lot, la debutul în LNBM
Exclusiv. Daron Russell va putea evolua pentru România în următoarea fereas...
Victorie pentru FC Argeș Pitești în fața lui CSU Sibiu
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!