Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM București se va reuni pe 6 august

Adrian Micinic

Adrian Micinic
03.08.2012

CSM București se va reuni pe data de 6 august în vederea abordării sezonului competițional 2012/13. Echipa pregătită de către Hristu Șapera va fi în formulă completă, incluzând noile achiziții, de pe 7 august, ultimii jucători urmând să sosească în capitală în cursul serii de luni (06.08).

Formația ce a fost la un pas de a furniza surpriza sezonului precedent, fiind eliminată cu scorul general de 3-2 în primul tur al playoff-ului Diviziei A de către BC Timișoara, se va deplasa la Mediaș, acolo unde va efectua un cantonament în perioada 10-22 august.

La revenire, CSM-ul se va pregăti o săptămână pe plan local fiind foarte posibil ca să dispute un joc de verificare în această perioadă. Între 30 august și 1 septembrie, CSM București va lua parte la Cupa Mureș, acolo unde se va confrunta cu BC Mureș, CSM Oradea și CSU Sibiu.

O săptămână mai târziu, între 6-8 spetembrie, Hristu Șapera își va testa echipa la Memorialul Elemer Tordai de la Sibiu, unde va juca împotriva lui CSU din localitate, BCM U Pitești și a unei echipe din străinătate.

În ultimele trei săptămâni de pregătire, CSM-ul va susține o serie de meciuri amicale.

Sezonul 2012/13 demarează în mod oficial pentru CSM București în ultimele zile ale lunii septembrie, cu ocazia turneului contând pentru Cupa României. Aici CSM-ul face parte dintr-o grupă cu U Mobitelco Cluj, Dinamo București și CSȘ Giurgiu. Turneul va avea loc pe teren neutru.

Foto: Mihai Neacșu 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!