Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM CSU Oradea a câștigat meciul cu KK Szolnok Olaj din deschiderea Memorialului Antonio Alexe

CSM CSU Oradea a câștigat meciul cu KK Szolnok Olaj din deschiderea Memorialului Antonio Alexe

CSM CSU Oradea a început cu victorie Memorialul Antonio Alexe. Campioana României a câștigat jocul cu KK Szolnok Olaj, desfășurat în fața a aproximativ o mie de spectatori. CSM CSU Oradea s-a impus cu scorul de 87-74.

Primele două sferturi ale meciului s-au încheiat la egalitate iar după 20 de minute de joc, tabela indica scorul de 35-35. Partida a rămas echilibrată și după reluarea jocului, însă CSM CSU Oradea s-a instalat la conducere iar după sfertul trei conducea cu scorul de 60-56. Un parțial de 11-0 în startul actului decisiv a conturat victoria lui CSM CSU Oradea, la final 87-74.

Aaron Broussard a fost cel mai bun orădean cu 21 de puncte, 7 recuperări și 4 pase decisive. Kris Richard a totalizat 16 puncte și 5 recuperări, în timp ce Dragan Zekovic a contribuit cu 13 puncte.

CSM CSU Oradea mai are de jucat cu MZT Skopje la Memorialul Antonio Alexe, miercuri, 11 septembrie. Pentru campioana României va fi ultimul meci de verificare înaintea dublei cu Falco Szombathely din primul tur preliminar al Basketball Champions League.

foto: csmoradea.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!