Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM CSU Oradea câștigă pentru a șasea oară în acest sezon în fața celor de la CSU Sibiu

CSM CSU Oradea câștigă pentru a șasea oară în acest sezon în fața celor de la CSU Sibiu

CSM CSU Oradea a reușit o victorie clară cu CSU Sibiu în etapa a patra din LNBM – Grupa Roșie, scor 75-60.

CSM CSU Oradea a început cu Richard, Watson, Petrescu, Valeika și Zekovic, în timp ce CSU Sibiu i-aa avut în primul cinci pe Tohătan, Stewart, Gordon, Philmore și Cooper.

Sibiul a început cu 7-0, după un coș de 3 puncte al lui Stewart. Primele puncte ale bihorenilor au fost puse de Giordan Watson, printr-un and-one. Același Watson și Richard aveau să egaleze la 9. Sibiul a răspuns însă cu două coșuri de 3 puncte, semnate de Stewart și Tohătan (9-15). Falker a marcat apoi patru puncte consecutive, Valeika a reușit un assist frumos pentru Zekovic, iar Torok a semnat două libere pentru 14-21. David Engi și Jared Jordan au mai marcat două coșuri de 3 puncte pe finalul sfertului, iar Sibiul conducea la 9 puncte, scor 18-27.

După primul sfert, Sibiul a dispărut de pe tabelă

Oradea a început însă mult mai agresiv actul secund. Astfel, Markovic a început sfertul cu un and-one, iar Barnette a marcat 6 puncte consecutive (27-29). După un coș al lui Stewart, a urmat un run de 9-0 al bihorenilor, care au trecut astfel în avantaj după reușitele lui Broussard și Watson (36-31). Barry Stewart a oprit sângerarea, cu un coș de 3, dar finalul reprizei a aparținut din nou bihorenilor. Dragan Zekovic a marcat ultimele cinci puncte ale primelor 20 de minute, iar Oradea intra cu un avantaj de 8 puncte, scor 45-37.

Criza sibienilor a continuat și în sfertul 3, când defensiva bihorenilor i-a sufocat pe oaspeți. Zekovic a pus un and-one cu care a semnat un parțial de 9-0. Falker a marcat singurele puncte ale Sibiului în primele cinci minute, după o recuperare ofensivă (54-39). Philmore a marcat 3 puncte la rând, dar finalul sfertului a aparținut iarăși orădenilor, care au încheiat sfertul cu un run de 10-3 (64-45).

Rolli Torok a marcat două coșuri de 3 puncte consecutive, fapt ce l-a forțat pe Cristian Achim să ceară time-out (64-51). Au urmat mai bine de două minute cu ratări de ambele părți, până la reușita lui Nikola Markovic. Larry Gordon a înscris 5 puncte consecutive cu care a apropiat Sibiul la 12 puncte (68-56). Finalul meciului a fost însă gestionat foarte bine de gazde, care s-au impus în cele din urmă cu 75-60.

Dragan Zekovic și Aaron Broussard au marcat câte 16 puncte, Giordan Watson a înscris 11 puncte și Sean Barnette 10. Arturas Valeika a revenit pe parchet și a adunat 7 puncte, 9 recuperări și 4 pase decisive. În replică, Barry Stewart a fost singurul sibian în „double-digits”, cu 13 puncte.

Unde s-a făcut diferența între cele două echipe

CSU Sibiu a marcat 9 coșuri de 3 puncte din 30. 5 în primul sfert, câștigat cu 27-18 și alte 3 în sfertul patru, câștigat cu 15-11. În celelalte două sferturi, în care aruncarea de pe semicerc nu a intrat decât o dată sibienilor, CSM CSU Oradea s-a impus cu 46-18!

De partea cealaltă, CSM CSU Oradea a dus jocul până în spațiul de 3 secunde, acolo unde au marcat 48 de puncte. De asemenea elevii lui Cristi Achim au înscris și 18 puncte pe contraatac. De asemenea, bihorenii au avut 15/20 libere transformate, față de 5/13 al adversarilor.

A fost a șasea victorie a bihorenilor în fața sibienilor, din tot atâtea întâlniri, după cele două din FIBA Europe Cup, cele două din campionat și SuperCupa României. 

CSM CSU Oradea are după acest meci 14-2 și CSU Sibiu 11-6. Etapa viitoare, bihorenii vor întâlni în deplasare pe U-BT Cluj, în timp ce CSU Sibiu va juca pe terenul Timișoarei.  

*foto: Roby Boros

7 comentarii la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu undercat _ :

    Felicitari lui Achim
    pentru modul in care citeste meciul pe parcurs si se adapteaza.
    Pe de alta parte cand dam 33p in 3 sferturi, nu stiu ce pretentii putem avea. Momentan constat ca suntem in continuare fara idei in atac si cel putin cu Oradea unde cel putin doi din Valeika, Zekovic, Markovic, Krajina si de ce nu Baciu vor fi constant in forma nu prea putem spera pe multe patruderi de succes.
    Faceam comentarii ieri legat de arbitrii partinitori - la asemena prestatie nu mai e necesar(varianta pro Sibiu nu exista ;) )

    cu 4 ani în urmă (04.03.2020) Raspunde
  • BC CSU Sibiu gyke :

    Da
    Nimic de zis, victorie clară, fără istoric. Da, e a șasea a sezonului, dar cum zice Goethe, it's ain't over until fat lady sings.
    Mi-e unul mi-a fost evident că astăzi nu am avut deloc picioare, iar când nu poți fizic, nici baschet nu e. Nu e o scuză, nici nu zic că am fi putut câștiga, dar nu poți trage concluzii acum. Cel puțin eu unul nu vreau să o fac 😁.

    cu 4 ani în urmă (04.03.2020)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      Rahat
      It ain't....

      cu 4 ani în urmă (04.03.2020)
    • BC CSU Sibiu undercut:

      Dupa o pauza
      dedicata pregatitului fizic si cu tam tam pe treaba asta, sa zicem ca nu avem picioare si sa jucam ca o fat lady e tristutz. PS daca tot ai bagat-o pe aia cu turkish delight, vezi ca mai ai si un mi-elusel zburdalnic. Ne mai descretim nitel :)

      cu 4 ani în urmă (04.03.2020)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      Păi da
      Că atunci când încerci să încarci mult fizic, ai nevoie de încă vreo 2 săptămâni ca să intri în forma care trebuie. Dar e evident că nu e numai asta, doar că atunci când vom fi fizic unde trebuie, o să vorbesc și despre celelalte.

      cu 4 ani în urmă (04.03.2020)
    Raspunde
  • BC CSU Sibiu @lexCSU :

    Iar am "batut" Oradea
    Am jucat mai prost ca deobicei , am pierdut ca-n totdeauna.

    cu 4 ani în urmă (04.03.2020) Raspunde
  • CSM CSU Oradea Malone Karl :

    i-a dus bateria doar zece minute...
    Când au ieșit echipele și am văzut Sibiul cu doar 10 oameni, în vreme ce noi am intrat cu toți cei 12, apoi când m-am uitat mai bine și am văzut că din cei zece aveau doar patru "mari" în vreme ce noi aveam șase "mari", am înțeles că urmează un meci în care le vom livra "corespondența" (mail) prompt și fară probleme! Din păcate sibienii venind așa de puțini, nu aveau cum duce toată suta pe care le-am promis-o așa că restul rămâne pe data viitoare... Drum bun galeriei care s-a străduit din răsputeri și a făcut o atmosferă amuzantă!

    cu 4 ani în urmă (04.03.2020) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!