Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM CSU Oradea continuă tradiția și organizează un Watch Party pentru primele două jocuri ale finalei

David Istrate

David Istrate
25.05.2019

CSM CSU Oradea continuă tradiția și organizează un Watch Party pentru primele două jocuri ale finalei

Luni (27.05), în prima zi a următoarei săptămâni, se dă startul finalei LNBM, ediția 2018-2019. Primele două partide vor avea loc la Sibiu, în Sala Transilvania, datorită faptului că formația condusă de Dan Fleșeriu a câștigat sezonul regulat și s-a clasat pe o poziție mai bună decât adversara sa, CSM CSU Oradea.

Luând în considerare că este o distanță mai mare de 300 de kilometri între cele două orașe, conducerea clubului bihorean a pregătit o surpriză pentru suporterii ce nu vor putea face deplasarea. Pe parchetul Arenei Antonio Alexe va fi instalat un ecran uriaș și suporterii lui CSM CSU Oradea dar și pasionații de baschet sunt invitați să vizioneze primele două jocuri împreună.

Surpriză este mult spus pentru că deja aceste Watch Parties au devenit o tradiție pentru formația antrenată de Cristian Achim. Prima oară când fanii lui CSM CSU Oradea au putut să urmărească împreună meciurile din finală a fost acum trei ani, când adversara echipei pe care o susțineau era BC Mureș Târgu-Mureș. În ediția 2016-2017, Leii-Roșii au ratat finala, însă în sezonul precedent aceștia s-au calificat din nou și suporterii au vizionat confruntările cu numărul 3 și 4, fiind martori la câștigarea titlului de către Mandache & Co.

Dacă atunci Watch Party-urile au avut loc în centrul orașului, de această dată primele două meciuri vor putea fi urmărite în interiorul Arenei Antonio Alexe. Primul duel este programat luni, 27 mai, de la ora 18:00, în timp ce al doilea va avea loc miercuri, 29 mai, de la ora 19:00. Apoi seria se mută la Oradea pentru partida a treia care este organizată duminică, 2 iunie. Dacă este nevoie, confruntările cu numărul 4 și 5 se vor juca marți, 4 iunie (Oradea) și vineri, 7 iunie (Sibiu).

*foto: Valentin Todea/Total Baschet

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!