Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM CSU Oradea obține prima victorie stagională în FIBA Europe Cup

CSM CSU Oradea obține prima victorie stagională în FIBA Europe Cup

CSM CSU Oradea nu a avut nicio emoție în partida desfășurată în această seară, 27 octombrie, pe terenul maghiarilor de la Szolnok Olaj. Trupa antrenată de Cristian Achim a reușit prima victorie a sezonului în FIBA Europe Cup, după o primă repriză aproape perfectă, ca la final să se impună cu scorul de 75-58.

Oradea a avut un sfert inaugural fantastic în meciul din Ungaria. Viccecampioana României s-a instalat rapid la condcuere și după 6 minute de joc diferența urca pentru prima dată la peste 10 puncte, 17-6, după o reușită a lui Kris Richard. Cummings a răpsuns pentru gazde cu o triplă dar apoi până la finalul sfertului, tot avea să mai înscrie o dată pentru gazde. Orădenii au profitat de această situație și la finalul primului sfert avea un avantaj important scor 28-11. Desfășurarea jocului a fost în continuare favorabilă orădenilor, care și-au creat un avantaj maxim de 25 de puncte pe parcursul actului secund, 41-25, în urma a două libere transformate de Dovis Bickauskis. Pe final de repriză, gazdele au reușit să mai limiteze din daune dar CSM CSU Oradea nu a cedat mult din avantajul maxim. La cabine se intra cu scorul de 46-24.

Repriza secundă a avut un start calm iar în primele 4 minute scurse, fiecare echipă marca doar câte un coș. Green și Richard a făcut ca Oradea să aibă mai mai mult decât dublul punctelor adversarilor, 53-26. Maghiarii au reușit și ei apoi un run de 5-0 iar Cristian Achim solicita timp de odihnă. După reluarea jocului  au mai venit patru puncte pentru gazde. Bickauskis a oprit parțialul cu un coș de la distanță. Și capătul sfertului trei, Oradea avea peste 20 de puncte avantaj, 63-41. Szolnok Olaj a început mai bine secvența decisivă, cu 6 puncte fără răspuns din partea orădenilor, dar deja erau scurse 5 minute de pe tabelă. Garlon Green a oprit seria gazdelor. Gavrilovic și Holt au marcat trei libere, după ce gazdele au încasat și un tehnic, astfel că scorul a ajuns 68-47. Pe final a fost suficient ca vicecampioana României să lungească atacurile. Soarta partidei nu avea cum să fie pusă sub semnul întrebării iar CSM CSU Oradea s-a impus la final cu scorul de 75-58.

Garlon Green a fost din nou omul meciului cu 15 puncte, 6 recuperări și o pasă decisivă. Kris Richard a reușit tot 15 puncte plus 4 recuperări și 5 pase decisive. Holt și Bickauskis au contribuit fiecare cu câte 12 puncte iar Alex Gavrilovic a venit de pe bancă cu 12 puncte, 4 recuperări și 2 pase decisive.

Marjan Cakarun și Terrell Cumings au fost principalii remarcat de la Szolnok Olaj, fiecare cu câte 12 puncte.

foto: fiba.basketball

4 comentarii la aceasta stire:
  • Popescu Marcu-George :

    Bravo Oradea
    Continuati tot asa

    cu 2 ani în urmă (28.10.2021) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca ereticus :

    U
    Mno bravo, la mai multe!

    cu 2 ani în urmă (28.10.2021) Raspunde
  • CSM CSU Oradea ion 777 :

    Oradea
    mno multam, bine ca atiscapat de olteni fara accidentari. succes in israel si voua, n-am vazut meciul vostru dar se pare ca Hogue a gasit cosul. cred ca de la praz se trage

    cu 2 ani în urmă (28.10.2021) Raspunde
  • CSM CSU Oradea sup.OR.ter :

    O victorie importanta
    In sfarsit a venit si victoria.Importanta pentru clasamentul grupei dar mai ales pentru moralul echipei.
    Echipa s-a mobilizat,avand un motor puternic in Green.
    De remarcat forma extrem de slaba a lui Markovic si Bobe.
    Markovic e umbra celui de altădată,iar Bobe decand e capitan mai mult faulteaza decat joaca.
    Dar per ansamblu a fost bine.
    Speram la jocuri bune si in urmatoarele etape.
    Hai CSM!

    cu 2 ani în urmă (28.10.2021) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!