Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM CSU Oradea reuşeşte o victorie la mare luptă cu SCM U Craiova

CSM CSU Oradea reuşeşte o victorie la mare luptă cu SCM U Craiova

CSM CSU Oradea a reuşit o victorie importantă în faţa celor de la SCM U Craiova, scor 65-60, la Sala Dinamo, în turneul 13 al LNBM.

SCM U Craiova a început partida în formula Person, Diculescu, Henson, Pratt şi Vucic, în timp ce CSM CSU Oradea a început meciul cu Watson, Fometescu, Holt, Zekovic şi Valeika.

Prima repriză a fost una săracă în puncte. Cele două echipe au mers umăr la umăr în primul sfert. Holt şi Henson au fost principalii realizatori iar scorul după primele zece minute era 15-14 pentru olteni. În sfertul secund bihorenii au început mult mai bine, având la un moment dat chiar şi un avans de 6 puncte 27-21). Însă Craiova a încheiat în forţă prima repriză, cu un parţial de 8-0 şi a intrat la pauză cu un avantaj de 3 puncte (32-29).

Dragoş Diculescu a deschis a doua repriză cu un and-one, dar Craiova n-a reuşit deloc să se desprindă de adversar. Bobo Baciu şi Garlon Green au readus Oradea în faţă (44-46), dar Filipovic a marcat o triplă cu care i-a adus pe bihoreni în avantaj după 30 de minute, scor 47-46.

Ultimul act a aparţinut însă elevilor lui Cristian Achim. Green şi Broussard au deschis însă sfertul cu câte o triplă de fiecare (52-47). Craiova a revenit de mai multe ori la o singură posesie, dar nu a avut forţa să îşi adjudece victoria. Pe final Oradea şi-a păstrat calmul de la linia de fault şi a reuşit să câştige, scor 65-60.

Garlon Green a reuşit un double-double, cu 14 puncte şi 11 recuperări. Stephen Holt a marcat 12 puncte, în timp ce Cătălin Baciu a marcat 10 puncte, cu 4/4 din acţiune, în puţin peste zece minute. De partea cealaltă, Payton Henson a marcat 15 puncte, Mo Pratt a adunat 10 puncte, 6 recuperări şi 4 pase decisive şi Goran Filipovic tot 10 puncte.

A fost prima victorie pentru Oradea în faţa Craiovei în acest sezon, după înfrângerile din tururile preliminare ale Cupei României şi din turul LNBM.

*foto: facebook CSM Oradea

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!