Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM Focșani caută prima victorie din noul sezon, în meciul de acasă cu CS Vâlcea 1924

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
05.11.2023

CSM Focșani caută prima victorie din noul sezon, în meciul de acasă cu CS Vâlcea 1924

CSM Focșani și CS Vâlcea 1924 trag cortina peste etapa a șaptea a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Epilogul acestei runde este programat luni, 6 noiembrie, de la ora 17:00, pe terenul vrâncenilor.

Formația lui Mihai Petruț este printre cele mai ieșite din formă echipe din cadrul campionatului României. Moldovenii au eșecuri pe linie în toate competițiile, pierzând o singură dată la o diferență de o singură cifră.

Stagiunea a debutat cu două eșecuri în Cupa României. În primul joc, Focșani a pierdut cu gazda turneului de la Târgu Mureș, cu scorul de 60-84, pentru ca mai apoi să cedeze cu 77-88 în fața celor de la CSM Galați.

În LNBM, echipa a pierdut în double-digits cu FC Argeș (70-83), CSM Târgu Mureș (74-85) și CSM Petrolul Ploiești (67-78). Singurul eșec la o diferență strânsă a fost cel de pe terenul lui CSM Constanța, într-un joc încheiat cu scorul de 78-79 în favoarea gazdelor.

Pavle Reljic este coșgheterul echipei în startul de stagiune, cu o medie de 18.5 puncte. La recuperări, primul este Konstiantyn Anikiienko, cu 7.8 pe meci, în timp ce la pase decisive lider este autohtonul Cătălin Petrișor, cu 4.5 pe meci.

De cealaltă parte, CS Vâlcea 1924 are parte de un start de stagiune neașteptat de bun pentru o echipă nou-promovată. Oltenii au suferit la rândul lor două eșecuri în primul tur al Cupei României, 71-86 cu CSU Sibiu, respectiv 53-93 cu CSM Constanța.

În campionat, elevii lui Hristu Șapera au jucat în prima rundă chiar cu CSU Sibiu, pierzând din nou în fața vulturilor, cu 78-91, pentru ca în runda următoare să cedeze acasă la FC Argeș, cu 73-87. După aceste meciuri, Lupii Negri au început să simtă gustul victoriei.

Prima victorie a venit chiar la primul joc de pe teren propriu din acest sezon, 81-72 cu CSM Constanța, echipă neînvinsă la acel moment în campionat. Vâlcenii au trecut apoi și de CSM Târgu Mureș, cu 72-94, pentru ca în etapa recent încheiată să sufere un eșec cu CSM Petrolul Ploiești, 78-84.

Stephaun Branch este principalul marcator al echipei, cu o medie de 17.4 puncte pe meci. La recuperări, primul este Peter Olisemeka, cu fix 10 astfel de realizări pe meci, în timp ce la pase decisive conduce Radu Vîrnă, cu 2.5.

Confruntarea dintre CSM Focșani și CS Vâlcea 1924 este programată luni, 6 noiembrie, de la ora 17:00 și poate fi urmărită exclusiv pe FRB TV.

*foto: Facebook/CSM Focșani

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!