Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM Galați câștigă categoric confruntarea cu Laguna București de pe teren propriu

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
14.01.2023

CSM Galați câștigă categoric confruntarea cu Laguna București de pe teren propriu

CSM Galați a trecut de Laguna București în etapa a 15-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Gruparea de pe malul Dunării s-a impus cu 74-53 și ajunge la un bilanț de 8-5 în campionat, în timp ce adversarii lor stau la 1-13.

CSM Galați: Luka Mitrovic, TJ Gibbs, Andrei Petică, Nedeljko Prijovic, Andrei Calenic

Laguna Sharks București: Lukas Aukstilkalnis, Radu Paliciuc, Wilhelm Brosser, Andrei Stoian, Raheem Johnson

Partida a debutat cu tripla lui Calenic. Bucureștenii au mutat jocul în interior și au reușit trei reușite la inel prin Johnson, Aukstilkalnis și Paliciuc, cel din urmă marcând cu un dunk impresionant. Mitrovic nu s-a lăsat mai prejos și a punctat de la semi-distanță, înaintea triplei lui Brosser care egala la 9 cu prima triplă a grupării nou-promovate. Acesta a repetat isprava și la posesia următoare și a dus scorul la 11-12. După 10 minute, Laguna conducea cu 13-16.

Ciotlăuș a restabilit egalitatea cu un coș din afara semicercului, iar Gibbs și-a readus echipa în avantaj cu un and-one. Run-ul moldovenilor a fost întrerupt de liberele înscrise de Brosser. Nikolic a marcat de la distanță pentru a duce scorul la 26-20, iar Ciotlăuș a majorat avansul echipei sale la opt lungimi. Brosser a mai avut parte de două călătorii la linia de libere până la pauza mare, iar el a stabilit scorul final înaintea intrării la vestiare: 28-24.

Sfertul al treilea a debutat la fel ca primele două, cu o triplă înscrisă de gălățeni. Realizatorul a fost Petică. El a dat startul unui run de 7-0 al gazdelor, oprit de un layup al lui Aukstilkalnis. Armus a răspuns cu un slam-dunk, înaintea unei triple a aceluiași Aukstilkalnis. Brosser a reușit un and-one, dar Gibbs a reușit să transforme diferența de pe tabelă în una de două cifre cu un coș de afară (42-32). Ciotlăuș și Mitrovic au continuat să majoreze acest avans, iar înaintea actului decisiv scorul era 54-38.

Actul decisiv a debutat cu un slam-dunk înscris de Prijovic. Aukstilkalnis a replicat cu o reușită pe pătrundere, înaintea unei triple reușite de Calenic. Stăncuț a mai redus din diferență cu un coș din interior și unul din spatele liniei de trei puncte (63-45). Gazdele au reacționat repede și au refăcut avansul de 20 de puncte de pe tabelă printr-o triplă a lui Nikolic. În cele din urmă, formația lui Florin Nini s-a impus cu 74-53.

În runda următoare, CSM Galați va juca pe terenul celor de la CSM Oradea, în timp ce Laguna București primește vizita celor de la CSM Focșani.

*foto: Facebook/Laguna București

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!