Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM Galați o înfruntă pe CSM Târgu Jiu în cursa pentru locurile 11-14

CSM Galați o înfruntă pe CSM Târgu Jiu în cursa pentru locurile 11-14

CSM Galați beneficiază de avantajul terenului propriu în seria cu CSM Târgu Jiu din cursa pentru locurile 11-14, seria urmând să debuteze vineri, 28 aprilie.

Dunărenii nu au avut probleme în prima rundă din playout și au trecut cu 3-0 de Laguna Sharks București, formație pe care au ținut-o de fiecare dată la sub 70 de puncte marcate. Ofensiva echipei lui Florin Nini a rămas constantă pe parcursul acelei serii, CSM Galați având în două rânduri 76 de puncte înscrise.

Tot în minim de meciuri și-a terminat și CSM Târgu Jiu seria, trimițând-o pe CSA Steaua București pe una dintre ultimele patru poziții ale Ligii Naționale. Gorjenii au fost astfel singura echipă fără avantajul terenului propriu din prima rundă a acestei faze care a reușit să se califice în lupta pentru pozițiile mai bune.

CSM Galați și CSM Târgu Jiu au fost adversare în grupa 11-18, acolo unde fiecare și-a câștigat meciul de acasă. Dunărenii au trecut în tur cu 91-84, iar gorjenii au bifat un succes categoric în retur, 85-63.

În privința capacelor sunt în Top 10 cele două echipe (2.1 – 2.6), CSM Galați find însă prima din LNBM la media de intercepții (9.2), iar CSM Târgu Jiu se remarcă în privința recuperărilor defensive (27.0), capitol pe care îl conduce. Gorjenii au al treilea atac dintre formațiile aflate în playout, până acum de când a debutat postsezonul doar CSM Târgu Mureș și CSM Petrolul Ploiești fiind peste alb-albaștrii la acest detaliu statistic.

Târgu Jiu are cel mai bun marcator al campionatului din faza a doua și din începutul postsezonului, Shamiel Stevenson având în ambele cazuri măcar 24 de puncte pe meci. El este și principalul recuperator de la gorjeni (7.5), iar Luka Mitrovic se remarcă în privința punctelor marcate (15.2) și a paselor decisive pe meci (5.0) pentru CSM Galați.

Seria o să debuteze vineri, 28 aprilie, la Galați începând cu ora 18.00, iar meciul doi va avea loc la Târgu Jiu pe 2 mai, de la ora 18.30. În cazul unui decisiv, acesta va avea loc pe 6 mai la Galați. Toate partidele vor fi pe FRB TV.

*foto: csmtargujiu.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!