Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM Oradea a suferit un eșec în FIBA Europe Cup pe terenul Legiei Varșovia

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
01.11.2023

CSM Oradea a suferit un eșec în FIBA Europe Cup pe terenul Legiei Varșovia

CSM Oradea a suferit al doilea eșec din primele trei etape ale sezonului regulat din grupele FIBA Europe Cup. Leii Roșii au cedat cu scorul de 90-79, pe terenul celor de la Legia Varșovia. Elevii lui Cristian Achim au pierdut toate cele patru sferturi.

Legia Varșovia: PJ Pipes, Christian Vital, Josip Sobin, Aric Holman, Michael Kolenda

CSM Oradea: Erick Neal, Kris Richard, Nijal Pearson, Donatas Tarolis, Lennard Freeman

Holman a lovit primul în meci, înainte ca Richard să spargă gheață printr-o reușită pe recuperare ofensivă. Vital a replicat cu un and-one, înainte ca Pearson și Neal să îi aducă pentru prima dată în avantaj pe oaspeți. Vital a adus apoi prima triplă a disputei, ducând scorul la 10-8. Kolenda și Pipes au adăugat alte patru puncte la diferența de pe tabelă. Cristian Achim a cerut timeout la 19-10, iar elevii săi au reacționat bine și după primul sfert, erau conduși cu 23-19.

Kolenda și Sobin au marcat primele două coșuri din acțiune ale parțialului secund, pentru ca mai apoi autohtonii Baciu și Nicolescu să lucreze împreună pentru un coș de trei al celui din urmă. Kolenda a răspuns apoi prin același procedeu și tabela indica 30-22. Neal și-a readus echipa în joc cu cinci puncte consecutive, înainte ca Holman să aducă o nouă triplă pentru militari. Recitalul triplelor a continuat printr-o reușită similară a lui Markovic. La pauza mare, Oradea era condusă cu 45-38.

Tarolis a inițiat un run de 11-5 al Leilor Roșii, marcând nouă puncte pentru a aduce scorul la 50-49. Cireașa de pe tort a fost pusă de un coș de sus spectaculos al lituanianului. Vital a întrerupt seceta echipei sale cu șapte puncte la rând, prin care ducea scorul la 57-49. Freeman a oprit apoi momentul bun al polonezilor, printr-un procedeu spectaculos în căciulă. Legia a dus la un moment dat diferența și în double-digits, dar cu zece minute înainte de final, scorul era 66-57.

Markovic a tăiat din ecart cu un coș din spatele arcului de cerc. Pipes a replicat prin același procedeu. Pearson a marcat patru puncte la rând pentru a o apropia pe Oradea la cinci lungimi, dar Pipes și Vital au dublat rapid acest avans, făcând ca tabela să indice 74-64. Vital a reușit apoi și un step-back spectaculos de la distanță pentru a mai pune puncte la deficitul de recuperat al adversarilor, iar Cristian Achim a cerut timeout la 84-74. Pearson și-a readus echipa în single-digits printr-un coș din pasa lui Richard. În fine, CSM Oradea a pierdut cu 90-79.

În etapa următoarea din FIBA Europe Cup, CSM Oradea joacă pe terenul celor de la Patrioti Levice, în timp ce Legia Varșovia va juca acasă cu Kataja.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!