Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM Oradea câștigă duelul cu FC Argeș Basketball de la vârful grupei B

CSM Oradea câștigă duelul cu FC Argeș Basketball de la vârful grupei B

Etapa a 13-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin s-a încheiat luni, 18 decembrie, cu două partide extrem de interesante în care au jucat patru din formațiile aflate în topul celor două grupe. Primul dintre ele s-a disputat între FC Argeș Basketball și CSM CSU Oradea și s-a încheiat cu victoria oaspeților (79-95).

FC Argeș Basketball: Raijon Kelly, Tudor Fometescu, Naje Smith, Alin Andrieș, Nikola Jevtovic

CSM Oradea: Tudor Gheorghe, Kris Richard, Nijal Pearson, Donatas Tarolis, Lennard Freeman

Chiar dacă Jevtovic este unul dintre cei mai buni pivoți ai Ligii Naționale, Freeman nu a refuzat duelul cu acesta și a marcat primele trei coșuri ale echipei sale. Adversarul său direct nu s-a lăsat mai prejos și a contribuit și el la șase din primele opt echipe ale formației sale. A urmat o perioadă cu multe greșeli consecutive ale gazdelor, care n-au găsit soluții pentru a trece de defensiva oaspeților, una extrem de energică. Revenirea pe teren a lui Jevtovic nu a făcut nicio diferență, iar CSM Oradea și-a adjudecat actul inaugural cu 27 la 13, după o triplă pe sirenă a lui Erick Neal.

Bobe Nicolescu și Cătălin Baciu, românii experimentați ai bihorenilor, au deschis excelent secvența secundă și Nebojsa Vidic s-a văzut nevoit să ceară primul time-out al meciului. Kelly a fost, cu siguranță, foarte atent la indicațiile primite de la antrenorul său pentru că, după reluarea jocului, a marcat două coșuri și a dat o pasă decisivă, provocându-l pe Cristian Achim să solicite un timp de odihnă. De această dată, întreruperea partidei a fost benefică pentru vicecampioana României, care și-a regăsit inspirația în ofensivă și a izbutit un nou run, prin coșurile lui Tarolis, Freeman și Richard. În ultimele minute ale reprizei, orădenii au arătat o precizie deosebită de la distanță, în timp ce Corey Allen a condus ofensiva piteșteană. Prin urmare, la finalul sfertului al doilea, scorul era 49 la 35 pentru CSM Oradea.

După revenirea de la vestiare, Neal și-a arătat pofta de joc adunată săptămâna trecută, când s-a văzut nevoit să stea pe bancă în timpul confruntării cu Niners Chemnitz, și a marcat rapid două coșuri din afara semicercului. De partea cealaltă, Allen a reprezentat principala armă ofensivă a alb-violeților, fiind ajutat și de Christian Chițu, jucător ce a fost extrem de activ în ambele faze ale jocului. Cu 160 de secunde rămase din sfertul al treilea, Gavrilă și Allen au înscris câte un coș de trei puncte, FC Argeș Basketball s-a apropiat la două posesii (58-64) și Achim a cerut un time-out. Replica roș-albaștrilor nu a întârziat să apară, iar, grație lui Pearson, la finalul secvenței, scorul era 71 la 60.

Americanul lui CSM Oradea a continuat să își conducă echipa și în debutul actului final, iar Vidic s-a văzut nevoit să solicite un timp de odihnă în care să dea indicațiile pentru o ultimă încercare de revenire a argeșenilor. Andrieș a marcat rapid două triple și speranțele fanilor prezenți în Pitești Arena au reînviat. Precizia de la distanță a gazdelor n-a putut, însă, suplini defensiva ineficientă, iar oaspeții au continuat să se mențină la o diferență liniștitoare. În final, Achim și-a putut introduce rezervele, CSM Oradea asigurându-și a zecea victorie în Liga Națională: 95-79.

Liderii învingătoarei au fost Erick Neal (20 de puncte, 5 pase decisive, 2 recuperări), Donatas Tarolis (17 puncte, 2 recuperări), Nijal Pearson (16 puncte, 6 recuperări, 6 pase decisive), Cătălin Baciu (13 puncte, 7 recuperări) și Lennard Freeman (12 puncte, 5 recuperări).

De partea cealaltă, s-au remarcat Corey Allen (18 puncte, 8 pase decisive, 4 recuperări), Nikola Jevtovic (14 puncte, 5 recuperări, 2 pase decisive), Naje Smith (13 puncte, 8 recuperări, 3 pase decisive) și Raijon Kelly (11 puncte, 4 recuperări, 4 pase decisive).

Statisticile complete se găsesc la următorul LINK.

Datorită acestui rezultat, oaspeții ajung la un bilanț de 10-1 și trec pe prima poziție în grupa B a Ligii Naționale. În schimb, gazdele au nouă victorii și trei înfrângeri și se află pe locul al doilea.

În următoarea rundă, FC Argeș Basketball joacă, în deplasare, pe terenul lui CSU Sibiu, în timp ce CSM Oradea joacă acasă împotriva lui CSM Constanța.

*foto: Facebook – FC Argeș Basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!