Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM Oradea o învinge categoric pe Dinamo București în etapa a patra din LNBM

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
22.10.2022

CSM Oradea o învinge categoric pe Dinamo București în etapa a patra din LNBM

CSM Oradea a obținut al treilea succes stagional în Liga Națională de Baschet Masculin. Bihorenii au trecut de Dinamo București, cu scorul de 85-68, la capătul unui joc dominat cap coadă. Elevii lui Cristian Achim au un bilanț de 3-1, pe când Dinamo are două victorii și două eșecuri.

CSM Oradea: Erick Neal, Kris Richard, Stephe Holt, Donatas Tarolis, Cătălin Baciu

Dinamo București: Andrei Mandache, Toni Katic, Marquis Addison, Vlad Moldoveanu, Jeremiah Tilmon

Cele două ofensive au avut un debut timid de partidă, iar după patru minte, scorul era doar 2-3 pentru Dinamo. Au urmat patru puncte consecutive pentru gazde. Katic a răspuns cu un coș din interior, înaintea triplei lui Tarolis. Neal i-a urmat exemplul colegului său și a făcut ca diferența să fie de două cifre (15-5) prin două astfel de reușite. Katic a marcat primul coș de la distanță al oaspeților. După 10 minute, Oradea conducea cu 21-15, scor stabilit de o triplă a lui Andrei Mandache la ultima posesie.

Carter a deschis al doilea sfert cu o reușită pe pătrundere. El a readus apoi diferența în double-digits. Grasu i-a răspuns veteranului printr-o reușită în tranziție. Ingram a marcat cinci puncte consecutive pentru dinamoviști și aceștia reușeau să se apropie la doar o posesie. Holt a întrerupt un run de 7-0 cu un coș pe recuperare ofensivă. După un timeout, Ingram a înscris din nou de afară. Richard a marcat primele sale puncte din meci printr-o pătrundere de efect, înainte de a marca și un coș-fault din spatele liniei de trei puncte. Ingram a continuat evoluția excelentă și a răspuns prin patru puncte consecutive. La pauza mare, Oradea conducea cu 43-38, în urma unei reușite pe sirenă a lui Katic.

Mandache a redus diferența la o singură posesie în debutul reprizei secunde, dar Holt a replicat imediat cu o triplă. Baciu și Neal au dus avansul în double-digits. Mandache și Katic au înjumătățit deficitul de pe tabelă. Holt, Tarolis și Richard au bifat câte un coș din interior și au dus scorul la 56-45. După câteva momente de secetă de ambele părți, Carter a reușit un coș de trei puncte. Înaintea ultimului sfert, Dinamo era condusă cu 65-52.

Moldoveanu a redus diferența la 10 lungimi cu un coș de trei puncte. Grasu a înscris pe pătrundere, înaintea triplei lui Markovic. Carter i-a urmat exemplul, iar tabela indica 71-59. Mandaache și Ingram au marcat patru puncte consecutive pentru Dinamo, lucru isprăvit imediat și de Neal și Baciu. După triplele lui Carter și Neal, scorul devenea 85-65. Scorul final a fost stabilit de tripla lui Mandache, 85-68.

În următoarea etapă, CSM Oradea va evolua pe terenul celor de la CSA Steaua București, pe când Dinamo București va primi vizita lui CSO Voluntari.

*foto: Facebook/CSM Oradea

2 comentarii la aceasta stire:
  • SCM CSŞ U Craiova Buzestii :

    Imi permit
    sa deschid eu balul intrucat mi-a placut ce am vazut la Oradea:sala frumoasa,lot puternic si echilibrat,cu Neal si Tarolis achizitii cu greutate,fete superbe pe parchet si in tribune,ce sa mai,toate ingredientele pentru o seara de sambata reusita!Impresia a fost clara ca gazdele nu au calcat acceleratia,iar Dinamo are lot bun dar nu are joc de echipa,jucatorii nu dau semne ca vor sa performeze impreuna ci mai degraba sa arate ca fiecare dintre ei e miezul,asa ca nu le dau nicio sansa in lupta pentru fruntea clasamentului.

    cu 1 an în urmă (22.10.2022) Raspunde
  • CSM CSU Oradea Sebas :

    Iti urmez
    Da, Oradea nu s-a întrebuințat deloc, dar Dinamo a venit practic cu 4 accidentați (Addison nu a apucat 5 minute de joc).

    Era culmea sa ne întrebuințăm și chiar și așa a fost mai echilibrat decat ar fi trebuit sa fie, Dinamo va fi si ea acolo sus cu siguranță. Jucătorii noștri sunt ce trebuie (chiar daca eu tot as schimba 2) și spre deosebire de anul trecut sunt mai multe arme.

    Totuși, Mandache... omu' e fenomenal, azi a jucat puțin sub 40 minute și mi s-a părut neobosit, dincolo de carențele lui bine știute - lay-upul complet liber de langa inel - omul dispune de un alt nivel de combativitate, energie și capacitate de efort față de alți băieți ceva mai tineri.

    Aaaaa, da... Ingram super jucător, vor fi acolo Dinamo.

    cu 1 an în urmă (22.10.2022) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!