Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM Oradea obține a opta victorie la rând în Liga Națională

CSM Oradea obține a opta victorie la rând în Liga Națională

CSM CSU Oradea și-a trecut în cont victoria cu numărul 10 în Liga Națională de Baschet Masculin, după 89-58 cu CSA Steaua București într-un meci disputat sâmbătă (18.12) în Arena Antonio Alexe în cadrul etapei a 12-a. Bihorenii sunt într-o serie de opt jocuri câștigate la rând în campionat.

„Leii roșii” au pornit disputa în formula Holt, Paliukenas, Fometescu, Green și Gavrilovic, iar vizitatorii au replicat cu primul 5 alcătuit din Jackson, Konjevic, Mandisodza, Djuric și Carter II.

Debutul meciului a decurs sub semnul echilibrului, Oradea fiind cea care a avut mai mult de două puncte în față după reușita lui Green la 7-4. Steaua a revenit cu o serie de 7-2 și lay-up-ul lui Konjevic îi ducea pe „militari” în avantaj, 11-9. Bihorenii au preluat iar conducerea la 13-11 și la 16-14, în ultimul caz după o triplă venită din partea lui Paliukenas. Oaspeții au replicat cu șapte puncte în următoarele două minute, Carter II stabilind scorul primului sfert, 21-18 pentru Steaua.

Primele puncte în sfertul al doilea au venit de la Baciu din paint după pasa lui Richard (21-20), asta după ce ambele echipe au irosit câteva atacuri, Oradea preluând conducerea după două noi puncte puse pe tabelă de pivot la 22-21. Seria orădenilor s-a prelungit la 9-0 după ce Fometescu a scuturat plasa de la distanță și Eugen Ilie cerea time-out la 27-21. Baciu și-a continuat prestația bună din acest sfert și a condus Oradea la +10 pe tabelă aproape de jumătatea parțialului, 31-21, replica stelistă venind din spatele arcului de cerc prin Djuric. Bucureștenii au redus diferența la 32-27 printr-o nouă triplă din partea lui Djuric, ecartul de două-trei posesii menținându-se, liberele transformate de Carter II ajutând-o pe Steaua să vină la 36-33, însă Holt a răspuns imediat din spatele arcului de cerc și Oradea intra la cabine cu 41-33.

Steaua a avut 14 puncte din paint în primul sfert din totalul celor 21 reușite, în următoarele 10 minute punând doar două puncte la acest capitol. Procentajele din acțiune erau aproape identice, cu 42-41% în favoarea bihorenilor, care stăteau mai bine la recuperări (21-18) și assist-uri (14-7). Formația din capitală a comis 9 turnovers în prima repriză, dar a dat principalul marcator până la pauză, pe Terell Carter II (15 puncte, 6 recuperări).

Oaspeții au modificat tabela după cinci ratări per total din acțiune în debutul parțialului al treilea, 41-36 cu and-one-ul lui Carter II, de unde Garlon Green a pus patru puncte la rând și Gavrilovic a încheiat o acțiune cu lay-up pentru 47-36 în favoarea Oradiei. Holt, Baciu, Green și Richard au ajutat formația gazdă să prindă un run de 9-2 apoi și diferența creștea la 56-38 la jumătatea acestui sfert. Străinii Oradiei au continuat evoluția excelentă din sfertul trei și scorul urca la 64-40 prin alley-oop-ul lui Green, ecartul de +20 menținându-se până la finalul acestui sfert, 68-43.

Cătălin Baciu și Bobe Nicolescu au contribuit pentru un start mai bun al Oradiei în sfertul patru (73-45), cu excepția lui Markovic toți jucătorii de pe parchet pentru bihoreni fiind români timp de câteva minute. Coșul lui Diaby a găsit un răspuns imediat de la Marinău și vicecampioana României era în avantaj cu 78-51, ulterior Fometescu finalizând spectaculos prin dunk. Oradea chiar s-a distanțat la peste 30 de puncte diferență (87-54) pe lay-up-ul lui Marinău după intercepția lui Gavrilovic și meciul s-a terminat cu 89-58 în favoarea trupei antrenate de Cristian Achim.

CSM Oradea trece la 10-1 bilanț în Liga Națională și va juca cu Athletic Constanța pe 21 decembrie (ora 18.00) într-un meci restant din etapa a 11-a. CSA Steaua coboară la 6-5 în campionat și are o deplasare la Galați pentru restanța din etapa a 3-a cu formația pregătită de Florin Nini (23 decembrie, ora 18.00).

Cătălin Baciu, cu 16 puncte (6/6 din acțiune) și 6 recuperări, a fost principalul marcator al Oradiei, urmat de Garlon Green și Stephen Holt, ambii cu 15 puncte. Terrell Carter II a fost la un pas de double-double pentru Steaua (20 de puncte, 9 recuperări), secondat de KJ Jackson (12 puncte, 5 pase decisive) și Zarko Djuric (10 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive).

*foto: Facebook CSM Oradea

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!