Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM Oradea s-a impus în ultimul amical din presezon

CSM Oradea s-a impus în ultimul amical din presezon

CSM CSU Oradea a disputat sâmbătă, 24 septembrie, ultimul joc amical din presezon, primind în Oradea Arena vizita formației DEAC Debrecen. „Leii roșii” s-au impus cu 77-74 la capătul unui duel echilibrat.

Bihorenii i-au avut în primul 5 pe Neal, Năstruț, Richard, Tarolis și Ogden, iar site-ul oficial al clubului notează faptul că antrenorul Cristian Achim a utilizat un jucător U23 pe tot parcursul meciului cu DEAC, respectând regulamentul Cupei României, competiție care o să marcheze debutul orădenilor într-un meci oficial în 2022/2023.

CSM Oradea a condus după 10 minute cu 25-15 și la pauză avantajul s-a înjumătățit, 44-39. DEAC a întors situația de pe tabelă și conducea cu 62-60 la intrarea în parțialul decisiv.

Maghiarii s-au desprins la nouă puncte spre jumătatea sfertului patru, Oradea egalând apoi la 71, iar gazdele preluau conducerea din nou de data aceasta decisiv, scorul final fiind stabilit de la linia de fault, 77-74 pentru „leii roșii”.

Justin Carter a fost aproape de double-double (16 puncte, 9 recuperări, 3 intercepții), Mark Ogden a adăugat 15 puncte și 8 recuperări, iar Donatas Tarolis a terminat cu 11 puncte și 4 recuperări pentru CSM CSU Oradea. Site-ul bihorenilor notează faptul că Enzo Vescan a lipsit, iar toți tinerii folosiți drept jucători U23 au putut să puncteze încă din prima repriză.

Antrenorul lui CSM Oradea, Cristian Achim, a oferit câteva declarații pentru site-ul echipei la finalul acestui ultim duel amical:

„A fost un meci util. Puțin, la început, am suferit din cauza nivelului de concentrare. Am jucat conform prevederilor regulamentului din Cupa României deoarece în această competiție vom avea primele apariții oficiale. Sincer, puteam să fim mult mai concentrați decât am fost. Sper că acest lucru nu se va întâmpla în meciurile oficiale.

Am jucat două meciuri amicale și ne-am antrenat în această sală nouă. Deocamdată suntem în proces de acomodare cu noua noastră casă.

Așa cum se întâmplă în fiecare an, există numeroase semne de întrebare la startul sezonului competițional. Majoritatea echipelor s-au schimbat substanțial, astfel încât este foarte greu pentru mine să emit o opinie cu privire la nivelul echipelor adverse. Se anunță un sezon foarte interesant.”

Bihorenii o să debuteze în noul sezon la Ploiești cu ocazia turneului din Cupa României. Alături de CSM Petrolul, participă în grupa din Sala Olimpia și gruparea FC Argeș Pitești.

*foto: Facebook CSM Oradea

1 comentariu la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea Malone Karl :

    Avem echipă! Avem valoare?
    După cum bine spune Profesorul Co-Ach, "se anunță un sezon interesant", așa că o să-l urmărim în noua noastră sală. Partea plină a paharului conține "careul de ași" americani, cu King Richard, President Carter, Magic Holt și Joker Neal la care se adaugă Thunder Tarolis. Dacă mișcă anul ăsta și Markovic, luăm Cupa (așa scrie pe bilețelul roz al Vrăjitorului), iar dacă Bobe joacă ca un căpitan de națională (nu ca și Cernat, nici ca și Alexe, dar măcar ca și Silvă în vârf de formă, ca să alegem unul accesibil și apropiat de zilele noastre) atunci Coach Ach pune o distanță de siguranță la palmares față de antrenorul Silvă...

    cu 1 an în urmă (25.09.2022) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!